Președintele Traian Băsescu a făcut, miercuri, un portret robot al viitorului președinte, care să fie un om care a probat deja ceva pentru țară, în jur de 40 de ani, cu experiență de negociere politică, arătând că Daniel Morar se încadrează în acest portret, informează Mediafax.Șeful statului a făcut la Adevărul Live un portret robot al viitorului președinte al României, precizând că s-a hotărât să nu mai facă greșeala de a enumera unul, doi sau mai mulți potențiali candidați pentru această funcție, pentru că întotdeauna omite pe cineva și îi pare rău.”O să încerc să fac un portret robot. Trebuie să fie un om care deja a probat că a făcut ceva pentru țara asta, nu poți să pui un începător, care nu a lăsat nimic de pe urma lui, în vârful statului. Trebuie să fie un politician care să aibă suficientă experiență politică, care nu a avut nimic în comun cu fostul regim. Eu am învățat democrația, hai să alegem unul care vine gata învățat, crescut în democrație”, a declarat șeful statului.Președintele a arătat că nu spune că viitorul președintele trebuie să aibă 25 de ani, dar „poate să fie la peste 40 de ani, undeva acolo”, să nu fi trăit în societatea comunistă, care făcuse asistați și dependenți de stat. „Să fi trăit mai mult în perioada după Revoluție”, a adăugat Traian Băsescu.



