Băsescu: Dacă până în decembrie nu se găsește compromis pe Schengen, posibilă temă în Consiliu



Președintele Traian Băsescu a declarat că Olanda nu și-a respectat o decizie politică privind accesul României și Bulgariei în Schengen, susținând că, dacă nu se va găsi o soluție de compromis, șeful Consiliului European va pune pe ordinea de zi subiectul accesului în Schengen al celor două țări.
„Există o declarație a președintelui Consiliului European, Van Rompuy, care a atenționat că, dacă până la Consiliul din decembrie nu se găsește o formulă de compromis, compromis care ar trebui să se suprapună pe compromisul realizat cu Franța și cu Germania, va pune pe ordinea de zi subiectul accesul în Schengen al României și Bulgariei”, a spus Traian Băsescu