Băsescu dă asigurări că România va continua promovarea studierii și comemorării Holocaustului



Președintele Traian Băsescu i-a primit, joi, la Cotroceni, pe directorul American Jewish Committee, Andrew Baker, și vicepreședintele B’nai B’rith International, Daniel Mariaschin, pe care i-a asigurat că România va continua promovarea studierii și comemorării Holocaustului, informează Președinția. Întrevederea cu cei doi a avut loc cu prilejul prezenței acestora la Conferința regională privind combaterea antisemitismului de la București, precizează Administrația prezidențială într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX.
„Șeful statului a mulțumit pentru sprijinul acordat de organizațiile evreiești pentru organizarea Conferinței de la București și a dat asigurări interlocutorilor că România va continua demersurile importante întreprinse în ultimii ani vizând promovarea studierii și comemorării Holocaustului”, informează Președinția.
Conform sursei citate, cei doi interlocutori „au mulțumit pentru audiența acordată” și „au apreciat eforturile autorităților române menite atât să combată orice manifestări xenofobe și antisemite, cât și pe cele menite să contribuie la menținerea atenției asupra problematicii Holocaustului”.