Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții administrației locale din județul Botoșani, că România va ieși din criză la șase luni după ce vor depăși criza Germania sau SUA, dar că „nu va mai fi nimic ca înainte”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Băsescu a spus că pentru ieșirea României din criză este necesar ca marile puteri economice să iasă din criză și consideră că România va depăși criza economică la șase luni după ce Germania sau SUA vor ieși din criză.
„Ca nespecialist vă spun că nu va mai fi nimic ca înainte, dar acest lucru nu este recunoscut de politicieni”, a spus Băsescu.
El a arătat că în aceste condiții „piața nu va mai putea să facă dintr-un creion ce costă un leu, să coste zece mii de lei”.
Președintele a mai spus că solidaritatea este extrem de importantă pentru a se putea trece de acest moment dificil.
Traian Băsescu a afirmat că în continuare pensiile vor fi plătite regulat și fără întârzieri și că se dorește menținerea salariilor punând însă sub semnul întrebării sporurile.
El a sfătuit primarii să se îndrepte spre atragerea de fonduri europene, arătând că România are alocată suma de 32 de miliarde de euro până în 2013.
Președintele Traian Băsescu a fost, în cursul dimineții de vineri, în comunele Hudești și Rădăuți Prut, afectate de inundațiile de anul trecut, pentru a vedea cum s-au reconstruit casele distruse de ape și că a fost mulțumit de modul în care s-a lucrat. El a fost în cele două comune și în urmă cu un an, după inundații.