Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, ieri, că sunt condiții pentru obținerea unei evaluări pozitive din partea misiunii economice a Fondului Monetar Internațional care a venit în România la începutul acestei săptămâni.
„Cred că, având în vedere începerea misiunii de evaluare a FMI, obligația noastră majoră este să contribuim la obținerea unei evaluări pozitive și cred că sunt condiții pentru acest lucru în așa fel încât România să poată să iasă pe piețele internaționale pentru a obține împrumuturile de care are nevoie”, a declarat Băsescu, într-o conferință de presă la sediul său de campanie.
Băsescu a declarat, ieri, că este foarte bună decizia Guvernului de a anunța intenția încheierii unui nou acord cu FMI pentru perioada 2013-2015 deoarece astfel va avea o marjă mai mare de negociere, însă a apreciat că „e prematur”.
„Este foarte bine, dar cred că e prematur. Eu cred că bazele următorului acord se vor pune la misiunea de evaluare din toamnă, următoarea misiune de evaluare. Este foarte bine însă că Guvernul României a anunțat că intenționează un nou acord. Asta îi dă și o marjă mai mare de negociere legat de ce s-a făcut și ce nu s-a făcut”, a declarat Băsescu, întrebat de jurnaliști despre anunțul Guvernului Ponta.
De asemenea, întrebat de afirmația guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, referitoare la faptul că această ancoră a acordului cu FMI va crea o instabilitate pe piețe, Băsescu a arătat că nu își permite să îl contrazică pe Isărescu, dar părerea sa personală este că un nou acord cu FMI și UE reprezintă o garanție a continuării procesului de modernizare a economiei.
Ministrul Finanțelor, Florin Georgescu, a declarat, săptămâna trecută, că Guvernul intenționează să încheie cu FMI un nou acord de tip preventiv, probabil cu o durată tot de doi ani, pentru perioada 2013-2015.
Premierul Victor Ponta declara, săptămâna trecută, că România ar trebui să continue relația de colaborare cu Fondul Monetar Internațional și să mențină și anul viitor un acord de tip preventiv cu această instituție financiară.
Misiunea FMI se va încheia pe 13 august. Cea de-a șasea revizuire va fi prima condusă de olandezul Erik de Vrijer, care l-a înlocui în vară pe americanul Jeffrey Franks, șeful misiunii de evaluare a României în ultimii trei ani.
România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înțelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro.
În urmă cu trei săptămâni, Banca Mondială a aprobat un memorandum de înțelegere cu România în urma căruia instituția a pus la dispoziție o linie de credit de 1 miliard de euro.
Acordul cu instituțiile financiare internaționale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.