Băsescu: Cred că nu avem nevoie de monitorizarea Comisiei pe referendum



Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, la sediul său de campanie, răspunzând unei întrebări referitoare la declarația liderului PES Serghei Stanișev, că nu crede că România are nevoie de monitorizarea Comisiei Europene în ceea ce privește referendumul din 29 iulie.
„Cred că nu avem nevoie de monitorizare, România este un stat stabil din punct de vedere al instituțiilor implicate în referendum și cred că nu avem nevoie de monitorizare”, a susținut Băsescu. El a fost întrebat de ziariștii prezenți la sediul său de campanie în legătură cu declarația liderului Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Serghei Stanișev, potrivit căreia referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu va fi monitorizat de către Comisia Europeană, pentru a elimina suspiciunile printr-o evaluare obiectivă.
Traian Băsescu a mai fost întrebat ce părere are despre vizita premierului Victor Ponta la Bruxelles și declarațiile de miercuri ale prim-ministrului. „Întrebați-l pe domnul Victor Ponta, mai ales ce nu s-a putut spune public să-l întrebați”, a răspuns președintele suspendat.
Totodată, Traian Băsescu a fost întrebat dacă este de părere că referendumul de anul acesta ar trebui organizat după aceleași criterii ca în 2007. „Cred că referendumul trebuie organizat după Constituție”, a spus Băsescu.
Liderul PES Serghei Stanișev a amintit, la Bruxelles, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că au fost formulate suspiciuni legate de faptul că procedura de organizare a referendumului nu ar fi constituțională și că oficialii europeni se vor asigura astfel că normele UE sunt respectate.
„Nu va fi tolerată încălcarea niciunei reguli a Uniunii Europene și a principiului statului de drept”, a spus Stanișev.
El și-a exprimat sprijinul pentru Guvernul de la București, arătând că este sigur că referendumul va fi organizat în mod corect, și a criticat „oportunismul și ipocrizia” partidelor care atacă și exagerează situația politică din România.