Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Galați, că, în opinia sa, eliminarea taxei auto se va face pe mai mult de șase luni, apreciind că măsura „nu este rea sau bună” ci „necesară”. Întrebat, după întâlnirea cu conducerea combinatului siderurgic ArcelorMittal Galați, în legătură cu măsura de suspendare, pe o perioadă de până la 6 luni, a taxei de poluare auto percepută la achiziția de vehicule noi, Traian Băsescu a răspuns: „Cred că va fi pe mai mult de șase luni. Și eu nu discut dacă este bună sau rea, ci spun că este necesară. Punct”.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a aflat, miercuri dimineață, pentru 45 de minute, la Palatul Cotroceni, unde a discutat cu președintele Traian Băsescu despre soluțiile pentru scutirea de la plata taxei de primă înmatriculare, pentru mașinile noi, în condițiile crizei economice mondiale.
Traian Băsescu a vizitat, luni seară, uzinele Ford de la Craiova, declarând că se va întâlni, înaintea ședinței de Guvern de miercuri, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru a găsi soluții pentru înlăturarea taxei de primă înmatriculare la mașinile noi.
El menționat că scutirea de la plata taxei de primă înmatriculare pentru mașinile noi este o necesitate atât pentru producătorul american de automobile, cât și pentru uzinele Dacia.
Guvernul va suspenda pe o perioadă de 3-6 luni taxa de poluare auto percepută la achiziția de vehicule noi, pentru a limita importurile de mașini vechi, a anunțat, luni, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a precizat, într-o conferință de presă susținută la Guvern, că a avut consultări, săptămâna trecută, cu directorul general al grupului Renault România și al Automobile Dacia privind perspectivele întreprinderii și că va avea astfel de discuții și cu celelalte companii din domeniu, astfel încât să poată fi introduse măsurile adecvate de protejare a industriei interne de profil.
„Eu am spus că importurile de vehicule second-hand vor omorî piața internă și astăzi lucrurile se văd și au o amploare deosebită. Există o mare îngrijorare la Dacia și mă bucură că președintele a abordat acest subiect. Voi avea o consultare cu președintele pe acest subiect și foarte rapid voi decide la nivelul Guvernului câteva măsuri care să ducă la limitarea acestor importuri. Cea mai eficientă măsură este suspendarea importurilor prin anularea taxei pentru mașinile noi. Practic, păstrăm taxa pentru mașinile second-hand. Vedem cum reacționează piața, o mai extindem încă trei luni, după aceea vedem ceea ce este de făcut, găsim o altă formulă, nu știu, dar trebuie făcut ceva fără îndoială”, a spus Tăriceanu.