Băsescu: Controlul parlamentar asupra serviciilor de informații este prea slab

Președintele Traian Băsescu a apreciat, miercuri, ca fiind „prea slab” controlul parlamentar asupra activității serviciilor de informații, el menționând, în legătură cu subiectul relației premierului cu SIE, că dacă ar fi existat un control parlamentar corect, „nu am fi ajuns aici”, informează Mediafax.”Dacă am fi avut un control parlamentar corect, nu am fi ajuns aici. Din păcate, controlul parlamentar este foarte slab, aș îndrăzni să spun că controlul pare a fi invers. Trebuie să înțelegeți un lucru esențial: în timpul meu s-a investit enorm în creșterea forței serviciilor de a-și îndeplini misiunea, fie SRI sau SIE. Soluția de control asupra serviciilor este mult prea slabă față de forța servicilor”, a spus președintele.Potrivit acestuia, după alegerile legislative trebuie să se găseasdcă o soluție ca serviciile să fie ceea ce trebuie: instrumente pentru adoptarea decizilor politice, „pentru a nu se ajunge la situația în care serviciile ar putea controla fie Guvern, vreo comisie parlamentară, fie orice altceva”.”Serviciile au devenit extrem de puternice și tentante. Tentația este să acapareze cât mai mult control și influență, de aceea va trebui imediat după alegeri să se gândească un sistem mult mai complex, mai adecvat capacității formidabile a celor două servicii, pentru ca ele să fie controlate, acest lucru îl voi lăsa, pe notiță, și celui care va câștiga alegerile”, a spus Băsescu.

Recomandări

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu