Băsescu, clasic la prânz și romantic la miezul nopții



Discursul din Parlament al președintelui României a șocat prin seriozitate. Gazetarii, numai ochi și urechi, au așteptat zadarnic bombele și pedardele cu care ne-a obișnuit mai marele din Deal. Parlamentarii, concentrați asupra vorbitorului la început, au sfârșit într-o moțăială, iar alții au punctat finalul discursului sforăind. Unde este aruncătorul de bombe și petarde Traian Băsescu? – s-au întrebat analiștii. A sucombat latura gâlcevoasă a președintelui? S-a cumințit? Și-a confecționat alt look politic? Ceea ce se vedea de la o poștă era întâlnirea în premieră a cititorului cu textul. Traian Băsescu, care părea uneori că citește pe litere, habar nu avea ce-i îndesaseră consilierii în teancul de hârtii. Drept pentru care seara, într-un interviu care l-a reconfirmat pe adevăratul Băsescu, găzduit de televiziunea publică, am trăit momentul liniștitor. E el, ăla vechi. Înțepând, manevrând idei cu două tăișuri, apărându-și acoliții, nimicindu-și adversarii. Vorba marelui Călinescu, sunt clasic la prânz și romantic la miezul nopții. Băsescu a fost nevoit, sub presiunea celor care îi tot reamintesc că este președintele României, să poarte în zori pijama cu fundițe. S-a regăsit seara în costumul de băiat de cartier.
Un comentator observa că analiza, în mare măsură corectă, citită de președinte în fața Parlamentului seamănă cu discursurile răposatului Ceaușescu. Are dreptate, dar într-o privință se înșală. Răposatul, dincolo de unele critici, zugrăvea pentru români un “viitor de aur”. Băsescu a desenat un viitor sumbru. Vestea cea mai alarmantă, bazată pe analizele experților de la Cotroceni, e că în 100 de ani vom fi de trei ori mai puțini, populația României coborând la cea a Greciei sau Ungariei, care au, mi se pare, în jur de opt milioane locuitori. E cazul să ne punem pe făcut copii. Pe când interzicerea avorturilor?
Ținta de dimineață, întregită cu aplomb seara, a fost legalitatea scrutinului uninominal de la finele lui noiembrie. Președintele a confirmat teza PRM și a devenit, prin reluarea în instanță a mărturiilor sale, parte în procesul împotriva Guvernului privind ilegalitatea configurării colegiilor și, în consecință, trebuința anulării procesului electoral din toamnă. Bomba era previzibilă. Premergătorii Boc și Elena Udrea avuseseră grijă s-o anunțe pentru ca românii să nu fie doborâți de suflul exploziei.
Nu știu ce se va petrece azi, ce verdict va da Curtea de Apel. Când scriu aceste rânduri încă nu avem un verdict pe care cu certitudine la apariția articolului meu îl vom ști cu toții. Indiferent de rezultat, este evident că Traian Băsescu, în rimă perfectă cu PRM, nu mai vrea pentru partidul lui alegeri uninominale. Fariseismul politic etalat până acum, terecerea de la nu uninominalului la lunga pledoarie pentru uninominal, mai primește un accent de culoare.
Partidul păstorit de domnul Băsescu stă prost în sondaje (nu în cele autocomandate) iar alegerile în varianta aprobată pentru această toamnă sunt departe de a-i liniști liderii dornici de portofolii ministeriale.
Se configura o toamnă oarecum liniștită politic. N-a fost să fie. Indiferent de rezultatul anunțat probabil în cursul după-amiezei de azi (ieri) tărăboiul se va încinge. În mijlocul scandalului, președintele se simte precum peștele în apă. Mai greu vor înota românii prin pâcla de afară, zgribuliți deja la frigul cu care vor da piept. Vine, nu numai în atmosferă, iarna.