Băsescu cere reexaminarea legii de respingere a OUG 74/2010 privind educația și cercetarea



Președintele Traian Băsescu transmite Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii privind respingerea OUG 74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educației și cercetării, arătând că respingerea actului normativ ar putea crea o desincronizare legislativă, informează Mediafax.Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în motivarea cererii se menționează că actul normativ trimis spre promulgare respinge Ordonanța de Urgență a Guvernului 74/2010 care a fost emisă pentru modificarea unor acte normative din domeniul educației în vederea reorganizării unor instituții din sistemul de învățământ cu atribuții preponderent în domeniul cercetării științifice în scopul eficientizării activității și a raționalizării cheltuielilor bugetare.”Ordonanța de Urgență nr. 74/2010 consacră modificarea a trei acte normative, printre care și Ordonanța Guvernului nr. 62/1999 privind înființarea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Această entitate a fost creată prin comasarea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării Științifice Universitare, Centrului Național de Management Programe și a Agenției Manageriale de Cercetare Științifică, Inovare și Transfer Tehnologic – Politehnica (AMCSIT – Politehnica)”, precizează sursa citată.



Recomandări

Klaus Iohannis contestă constituționalitatea legii prin care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților primește 20 de hectare la Stațiunea de Cercetări

Klaus Iohannis contestă constituționalitatea legii prin care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților primește 20 de hectare la Stațiunea de Cercetări

Amenzi de până la 50.000 de lei pentru transport de masă lemnoasă fără acte și alte noi prevederi introduse în Legea contravențiilor silvice

Amenzi de până la 50.000 de lei pentru transport de masă lemnoasă fără acte și alte noi prevederi introduse în Legea contravențiilor silvice