Președintele Traian Băsescu a cerut, marți, presei, să aducă în dezbatere publică situația patrimonului, „în schimbul subiectelor extrem de atractive cu persoane la zi din mondenitatea românească sau din politica românească”. Șeful statului a participat, marți, la prezentarea de către Comisia prezidențială pentru patrimoniu a documentului de analiză a situației din domeniu.
„Speranța mea, chiar dacă noi nu am discutat despre subiecte din revistele sau ziarele tabloid, este că mass-media vor lansa o dezbatere publică pe tema abordată astăzi. Sigur, este dificil să ne imaginăm că televiziunile comerciale vor prefera să discute despre patrimoniu în schimbul subiectelor extrem de atractive cu persoane la zi din mondenitatea românească sau din politica românească, dar aș face un apel la mass-media pentru o dezbatere publică legată de patrimoniu”, a spus Băsescu.
Președintele a precizat, însă, că în mod categoric mass-media au semnalat distrugerile de monumente „în momente de excese”.
În opinia șefului statului, „întărirea” legislației este „singura soluție pentru a salva patrimoniul în condițiile în care încă suntem într-o societate care a intrat în frenezia banului și singura valoare pe care o recunoaște este banul și comportamentele extravagante, fie că sunt manifestate prin mașini pe plajă, mașini de teren sau prin multele mașini de teren care vâjâie prin centrul Capitalei ca și cum noroaiele ar fi pe Magheru până la ferestrele de la etajul întâi al blocurilor”.
„Într-o societate care preponderent prețuiește banul și afișarea bogăției în detrimentul prețului pus pe propria noastră istorie, pe propria noastră evoluție, trebuie să beneficieze de legi extrem de severe pentru a putea să salvăm patrimoniul”, a spus Băsescu.
El a subliniat necesitatea unei dezbateri publice a subiectului și i-a îndemnat pe membrii Comisiei să răspundă pozitiv unor eventuale invitații pentru interviuri sau apariții la radio sau la televiziuni în legătură cu situația din domeniu.
Traian Băsescu le-a mulțumit acestor membri pentru că au lucrat în Comisie din dragoste pentru patrimoniu și fără a fi remunerați.