Șeful statului cere Parlamentului reexaminarea unei legi de respingere a unei OUG de modificare a Legii învățământului, pe motiv că actul Executivului introducea „o creștere a calității la nivelul studiilor postuniversitare și transformarea acestora în programe competitive pe plan european”. Președintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului, marți, cererea de reexaminare a Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2008 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995, informează Președinția.
Băsescu menționează, în cererea de reexaminare adresată președintelui Camerei Deputaților, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2008 prevede dreptul instituțiilor acreditate și evaluate cu „grad de încredere ridicat” de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior de a decide înființarea, conținutul și oportunitatea programelor de masterat cuprinse în domeniile științifice ale universității.
De asemenea, Ordonanța prevede abrogarea alineatului 2 al articolului 80 din Legea învățământului și introduce posibilitatea pentru instituțiile de învățământ superior de a înființa funcția de președinte al universității cu atribuții prevăzute în Carta universității.
Băsescu explică că măsurile prevăzute în Ordonanță, respinse prin Legea adoptată de Parlament, aveau drept scop introducerea unui proces de evaluare a unităților de învățământ superior unic la nivel național, obiectiv și nediscriminatoriu.
„Se recunoștea astfel importanța atestării unor standarde de calitate a unităților de învățământ care dispun de dreptul de a organiza programe de studii postuniversitare. Dată fiind importanța reformei în educație și cercetare și creșterea performanței învățământului superior, consider că măsurile stipulate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2008 aveau menirea să introducă o creștere a calității la nivelul studiilor postuniversitare și transformarea acestora în programe competitive pe plan european. De aceea, consider că Legea de respingere a ordonanței de urgență a Guvernului va avea un impact negativ asupra dezvoltării unui învățământ universitar performant”, se arată în cererea lui Băsescu.