Președintele Băsescu i-a cerut, luni, ministrului interimar al Justiției să trimită Parchetului cererea sa de începere a urmăririi penale în cazul celor opt foști sau actuali demnitari, avertizându-l că dacă refuză ar săvârși un abuz în serviciu, iar șeful statului nu va ezita să acționeze.
Băsescu i-a trimis o scrisoare lui Meleșcanu, în care precizează că a luat act „cu îngrijorare” de refuzul acestuia de a transmite cererile sale pentru începerea urmăririi penale a foștilor și actualilor miniștri Adrian Năstase, Miron Mitrea, Victor Babiuc, Zsolt Nagy, Tudor Chiuariu, Paul Păcuraru, Codruț Sereș și Decebal Traian Remeș, deși dosarele cauzelor au fost remise ministrului interimar încă din 16 ianuarie.
„Fac precizarea că președintele României nu este organ de cercetare penală și nici nu se substituie procurorului sau judecătorului cauzei”, adaugă Băsescu.
El precizează că, urmare a adresei 6231/01/2008 a lui Meleșcanu, înregistrată la Administrația Prezidențială cu nr. 239/18.01.2008, în 18 ianuarie i-a transmis acestuia, sub sigiliu, documentele care au stat la baza referatelor procurorilor de caz, care în 19 ianuarie au fost restituite la Cotroceni.
„Aceste documente venite din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție au stat la baza solicitării primite și s-au aflat în copie la Administrația Prezidențială, cu inscripția «Conform cu originalul» și ștampila instituțiilor transmițătoare. Documentele în original s-au aflat întotdeauna la Ministerul Public. Absolut toate documentele pe care le-am deținut v-au fost transmise”, îi scrie președintele Băsescu lui Teodor Meleșcanu.
Șeful statului precizează că documentele pe care le-a avut la dispoziție au stat la baza solicitării de începere a urmăririi penale și că ministrul Justiției nu are dreptul de a cenzura decizia președintelui, potrivit deciziei Curții Constituționale nr.1133 din 2007, care este „foarte clară”.
Traian Băsescu îi solicită lui Meleșcanu să respecte Constituția, independența justiției și să nu întârzie aplicarea legii atunci când este vorba despre oameni politici și îi atrage atenția că nu are atribuții privind verificarea legalității actelor președintelui, ci doar verificarea legalității actelor Guvernului.
„Având în vedere că în momentul de față împiedicați îndeplinirea unei prerogative a președintelui României, vă solicit să vă limitați la atribuțiile legale pe care le aveți, transmițând solicitările mele de începere a urmăririi penale către Ministerul Public împreună cu referatele procurorilor de caz și cu cererile formulate de Procurorul General și procurorul șef DNA, documente ce se află în posesia dumneavoastră. Vă atenționez că în caz contrar ați săvârși un abuz în serviciu și nu voi ezita să acționez, în baza prerogativelor legale și constituționale pe care le am, în vederea normalizării situației”, îi scrie șeful statului ministrului interimar al Justiției.