Băsescu cere deputatului Kastner sprijin pentru extinderea perioadei de absorbție a banilor UE



Președintele Traian Băsescu i-a transmis deputatului german Susanne Kastner că România dispune de resurse de creștere economică prin fondurile europene pe care le are la dispoziție, însă a solicitat sprijin pentru extinderea cu un an, în timp util, a perioadei în care pot fi folosiți banii de le UE.
„Din punctul nostru de vedere, avem resursa de creștere economică, aceasta stă în fondurile europene, nu avem nevoie de alte împrumuturi, totul e să fim capabili să le utilizăm suficient de repede. Noi am cheltuit până acum o parte destul de mică din fondurile europene, deși este adevărat că în ultimele șase luni pot spune că se înregistrează o creștere a vitezei de absorbție”, a spus președintele.
El a arătat că perioada de doi ani 2014-2015 în care România poate folosi banii alocați pentru exercițiul financiar 2007-2013 și a amintit de solicitarea de extindere a acesteia la trei ani, pe care a adresat-o și în Consiliul European, precum și președintelui Comisiei Europene.
„Nu am convingerea că în soluția «N plus doi» vom putea să absorbim toate fondurile, deoarece 2007 și 2008 au fost ani pierduți. De aceea, ridic o problemă și în fața dumneavoastră, o problemă pe care am ridicat-o și la ultimul Consiliu European, i-am transmis o scrisoare și președintelui Barroso, poate reușim ca în timp util să extindem perioada de la «N plus doi» la «N plus 3», având în vedere că ne recunoaștem lipsa de capacitate administrativă în perioada 2007 și 2008, dar asta nu înseamnă că ar trebui să se înceapă dezangajarea de fonduri”, a spus președintele.
Potrivit șefului statului, „România a făcut erori în această perioadă 2007-2008”, iar acum încearc să „salveze” resursele europene prin solicitarea formulei de calendar „N plus 3”.
„Sigur, nu vă cer un răspuns pozitiv acum, dar vreau să vă informez că România a făcut această solicitare deja și vă pot spune, spre exemplu, că pentru fondurile de preaderare pe ISPA, am mai cerut o derogare de la Comisie pentru un an, ne-a acordat-o și am reușit să cheltuim 98% din fondurile de preaderare aprobate. Poate că și acest exemplu ne ajută să înțelegem că România va reuși să își valorifice banii dacă va fi un «N plus 3»”, i-a mai spus Băsescu deputatului Kastner, președintele Grupului parlamentar de prietenie Germania-România.
Președintele Băsescu i-a prezentat pe 1 iunie președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, solicitarea României de a fi prelungită cu un an perioada în care pot fi folosiți banii europeni din exercițiul 2007-2013, înmânându-i și o informare scrisă privind cauzele nivelului scăzut al absorbției.
Șeful statului a declarat, la finalul reuniunii informale a Consiliului European din 23 mai de la Bruxelles, că a propus în acest for european să se analizeze posibilitatea de extindere a perioadei de utilizare a fondurilor europene până în 2016.
„Pentru a diminua riscul ca România să nu cheltuiască toată suma alocată pe fondurile structurale, am propus Comisiei și Consiliului să analizăm în perioada următoare posibilitatea extinderii termenului de utilizare a banilor din bugetul 2007-2013 cu trei ani, deci nu până în 2015, ci până în 2016. Astfel am diminua în mod considerabil riscul ca România să nu utilizeze toți banii și să ne putem apropia de un procent de 100% al alocației din bugetul 2007-2013”, a spus Băsescu pe 23 mai.