Băsescu cere Camerei să continue dezbaterile la proiectul Constituției transmis în 2011



Președintele Traian Băsescu solicită Camerei Deputaților, într-o scrisoare transmisă joi lui Valeriu Zgonea, să continue dezbaterile la proiectul de revizuire a Constituției transmis la Parlament în iunie 2011 și care transpune rezultatele referendumului din 2009.
Conform unui anunț al Administrației prezidențiale, președintele Traian Băsescu a transmis, joi, o scrisoare președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Prezentăm integral conținutul scrisorii transmise de către președintele Băsescu:
„Stimate Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Cu adresa nr. 1271 din 22 iunie 2011, am transmis Camerei Deputaților și Senatului României, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de lege privind revizuirea Constituției României, împreună cu Avizul Consiliului Legislativ și cu Decizia Curții Constituționale nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituției României.
La data de 26 iunie 2011 proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaților pentru dezbatere, iar, la data de 8 mai 2012, a fost înregistrat raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Ulterior, la data de 22 mai 2012, Plenul Camerei Deputaților a decis retrimiterea la Comisia permanentă pentru întocmirea unui raport suplimentar, raport ce urma să fie elaborat până la data de 12 iunie 2012.
Având în vedere că până în prezent acest raport nu a fost întocmit, apreciez că pasivitatea Comisiei juridice, de disciplină și imunități nu poate conduce la blocarea procedurii de revizuire a Constituției, procedură reglementată de Art. 150 – 151 din Constituție.
În consecință, în temeiul dispozițiilor Art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă solicit să luați măsurile necesare pentru ca Biroul Permanent să includă în proiectul ordinii de zi dezbaterea Proiectului de lege nr. Pl-x/492/27.06.2011, pentru care termenul de depunere a raportului suplimentar a fost depășit.
Dezbaterea asupra unui proiect de lege este independentă de mandatul Parlamentului în care a fost depus. Astfel, Art. 63 alin. (5) din Constituție prevede că: «Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent își continuă procedura în noul Parlament». Aceste dispoziții constituționale sunt transpuse în Art. 227 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Este de datoria Parlamentului să continue dezbaterile asupra Proiectului de lege privind revizuirea Constituției, având în vedere că acesta transpune voința suverană a poporului român, exprimată la referendumul organizat la data de 22 noiembrie 2009, ale cărui rezultate au fost confirmate prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 37/26.11.2009.
Reprezentanții aleși ai poporului trebuie să țină cont de voința populară exprimată în mod direct prin referendum, când cu o majoritate covârșitoare, cetățenii au optat în proporție de 72,31% pentru trecerea la un Parlament unicameral și de 83,31% pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane. De asemenea, prin proiectul de revizuire transmis legislativului, a fost conturată o nouă arhitectură instituțională, prin delimitarea mai clară a atribuțiilor și raporturilor constituționale, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale și au fost clarificate unele reguli constituționale referitoare la calitatea României de stat membru al Uniunii Europene și al NATO.
Față de cele de mai sus vă solicit continuarea procedurii legislative de adoptare a Proiectului de lege privind revizuirea Constituției, ce are ca principal obiectiv înfăptuirea actului de suveranitate exercitat în mod direct de poporul român în noiembrie 2009, în sensul reducerii numărului de parlamentari și al modificării structurii Parlamentului.
Cu deosebită considerație,
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU”