Președintele Traian Băsescu a cerut, miercuri, în ședința Consiliului Superior al Magistraturii, amânarea alegerii președintelui și a vicepreședintelui CSM până pe 20 ianuarie, după pronunțarea Curții Constituționale în cazul contestației privind validarea listei cu noii membri ai Consiliului.
Șeful statului a precizat că solicită CSM acest lucru, având în vedere că decizia privind validarea listei cu membrii aleși ai Consiliului a fost contestată la Curtea Constituțională.
„Lucrul mai dificil este că, în prezent, evaluarea celor care vor întocmi raportul de țară e că vom avea CSM lispit de credibilitate ca urmare a modului în care au avut loc alegerile”, a adăugat Băsescu.
Băsescu a ținut să menționeze că și el așteaptă decizia CC înainte să promulge o lege.
„La fel cum eu nu pot promulga o lege până nu se pronunță CC, nici dumneavoastră nu puteți călca în picioare Curtea Constituțională”, a spus el.
„Faceți ce vreți! Eu am făcut doar o sugestie”, le-a mai spus Băssecu membrilor CSM, adăugând că aceștia pot decide că sunt mai presus de Curtea Constituțională, așa cum au făcut și în alte situații.
Ședința de constituire a noului CSM a fost anunțată pentru vineri. Tot atunci ar urma să fie aleși președintele și vicepreședintele Consiliului.
Curtea Constituțională judecă, în 19 ianuarie, contestația a 30 de senatori PDL privind validarea listei membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aleși de judecători și procurori pentru un mandat de șase ani, începând cu 2011.
În 22 decembrie 2010, Plenul Senatului a validat lista celor 11 membri nou aleși în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), decizia fiind luată cu 64 de voturi „pentru” și 60 „împotrivă”.
Concret, PDL a susținut faptul că judecătorii Lidia Bărbulescu și Dan Lupașcu și procurorul Dan Chiujdea – aleși pentru un mandat de șase ani în urma aleșilor în 2004 (în condițiile legii de atunci) și desemnați pentru un alt mandat la alegerile din 2010 – nu mai pot exercita un alt mandat.
În urma scrutinului pentru alegerile CSM din 1 noiembrie au fost aleși candidați din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție Lidia Bărbulescu și Mircea Bucurel Aron. Judecătorii aleși din partea curților de apel sunt Dan Lupașcu, Alexandru Șerban și Nicolae Horațius Dumbravă, iar Adrian Toni Neacșu a fost ales din partea tribunalelor. Din partea judecătoriilor au fost aleși, după al doilea tur de scrutin, Marius Tudose Badea și Cristi Vasilică Danileț.
De asemenea, din partea parchetelor de pe lângă curțile de apel a fost ales procurorul George Bălan, din partea parchetelor de pe lângă tribunale – Oana Schmidt Haineală, iar din partea parchetelor de pe lângă judecătorii – Dan Nicolae Chiujdea.
Urmare a contestației judecătoarei Dana Gârbovan, de la Curtea de Apel Cluj, Tribunalul București a decis, în 3 decembrie, să anuleze Hotărârile nr. 1/06.08.2010 (în parte) și nr. 2/24.08.2010 ale Comitetului Electoral Central al Curții de Apel București și a obligat Curtea de Apel București să emită o nouă hotărâre prin care „să modifice Hotărârea nr. 1/06.08.2010 în sensul respingerii candidaturii judecătorului Dan Lupașcu, pentru alegerea în funcția de membru al CSM”. Sentința a fost atacată cu recurs.