Băsescu: Campania electorală, nerelevantă față de realitățile României



Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, despre campania electorală pentru parlamentare că a fost „nerelevantă față de realitățile României”.
„Campania o etichetez nerelevantă față de realitățile României. Partidele nu au reușit să facă o campanie în care să plece de la premisele reale în care se află România. România se află în Uniunea Europeană, a cărei zonă euro este în recesiune, deci cu implicații majore asupra nivelului de creștere economică a țării. România însăși este într-o situație fragilă din cauza crizei la nivel eueropean și a incapacității de absorbție a fondurilor europene”, a spus Băsescu.
Șeful statului a mai afirmat că în acest moment România este politic discreditată din cauza „abuzurilor constituționale” din iulie-august și din ultima periodă și că nimeni nu a făcut nimic în această campanie pentru a veni cu soluții astfel încât România să își revină din punct de vedere al credibilității externe.
„Suntem într-o Românie politic discreditată ca urmare a abuzurilor constituționale din iulie-august, dar și din ultima perioadă, când prin Ordonanță de Urgență a Guvernului s-a încercat reglementarea unor instituții independente, cum ar fi CNA. Nu am văzut pe nimeni, mai ales dintre cei care au contribuit la această discreditare, să spună care sunt soluțiile pentru ca România să își revină din punct de vedere al credibilității externe, ca partener al lumii civilizate.
Semnalul dat ieri de Hillary Clinton la OSCE este extrem de grav. Unii lideri politici înțeleg că este extrem de grav atunci când înjuri. Nu, este grav atunci când se pune o etichetă pe țară, ca urmare a evenimentelor interne, și este dusă la OSCE de către cel mai important lider aflat la reuniune”, a declarat președintele.
El a susținut că, în schimb, s-a făcut o „campanie deșănțată la adresa președintelui”, fiindu-i atribuite cuvinte pe care nu le-a spus niciodată la adresa armatei.
„Îi asigur pe cei din armată că președintele nici nu gândește, nici nu vorbește urât despre armata română. Dimpotrivă, o consider un pilon de stabilitate”, a mai spus Băsescu, susținând că actuala coaliție de guvernare a dat prioritate minciunii, campaniei murdare, în loc să meargă pe „explicarea a ceea ce au românii de făcut”.