Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Neptun, că a discutat cu George W. Bush despre cazul Teo Peter, precizând că președintele SUA a decis ca în cel mai scurt timp să se găsească o soluție rezonabilă legată de subiect, care să fie acceptabilă pentru familia muzicianului.
Băsescu a spus că a discutat cu Bush subiectele legate de problema vizelor și de cazul Teo Peter, „două probleme delicate și care sunt vizibile pentru publicul român”.
El a precizat că omologul său american a hotărât „să se găsească cât mai rapid cu putință o soluție rezonabilă acceptată de familie pentru Teo Peter”.
Băsescu nu a făcut alte precizări.
Familia lui Teo Peter a anunțat, în 18 martie, că intenționează să organizeze un protest pașnic în perioada summit-ului NATO de la București, menit să atragă atenția asupra faptului că, la mai bine de trei ani de la accidentul în care fostul basist al trupei Compact a murit, în acest caz nu s-a facut dreptate.
Teo Peter a murit în 4 decembrie 2004, într-un teribil accident de circulație. O mașina a Ambasadei SUA la București a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului și a lovit în plin taxiul în care se afla basistul trupei Compact. Șoferul – pușcașul marin Christopher R. Vangoethem – a scăpat de acuzația de omor, în urma unui proces derulat în Statele Unite.
Vangoethem nu a oprit la o intersecție din centrul Bucureștiului și a lovit taxiul, potrivit poliției. Testul de alcoolemie realizat asupra aerului expirat a indicat că el băuse, a afirmat poliția. Soldatul american, bărbat căsătorit, se afla în mașină cu iubita sa, motiv pentru care a părăsit locul accidentului, iar reprezentanții ambasadei de la București l-au urcat într-un avion și l-au trimis în SUA.
La 1 februarie 2006, Curtea Marțială din statul Virginia l-a găsit vinovat pe american de adulter, achitându-l însă pentru acuzația de omor prin neglijență în legătură cu moartea muzicianului român Teo Peter, în decembrie 2004. Vangoethem a mai fost găsit vinovat de declarații oficiale false în fața anchetatorilor și de obstrucționarea justiției, pentru toate vinele primind o scrisoare de mustrare.