Băsescu: Barroso, Reding și Van Rompuy au ridicat problema independenței justiției



Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că cei trei oficiali europeni cu care s-a întâlnit au ridicat problema independenței Justiției, „luând notă de declarațiile frecvente care s-au constitutit în atacuri la justiție”.
„Toți cei trei au ridicat și problema independenței justiției, luând notă de declarațiile frecvente care s-au constituit în atacuri la justiție. Am exprimat convingerea că justiția din România va rămâne și își va consolida independența, modul cum funcționează acum probând faptul că deja este prea târziu să mai pui justiția sub control politic”, a spus Băsescu.
El a adăugat că speră ca aceste declarații ale sale să fie confirmate de realitățile din țară.