Președintele Traian Băsescu a avertizat, într-un interviu publicat de International Herald Tribune în pagina electronică, asupra unor posibile măsuri de retorsiune impuse de București în cazul cetățenilor statelor membre UE care restricționează accesul românilor pe piața internă a forțelor de muncă.
„Dacă unele țări vor alege să aplice acest sistem (al limitării acesului românilor pe piața muncii – n.red.), România va aplica și ea măsuri similare în cazul cetățenilor din respectivele țări. Nu trebuie să se conteze pe timiditatea noastră”, a declarat Băsescu în interviul publicat de cotidianul american sub titlul „România cere egalitate”.
Șeful statului român a încercat să calmeze temerile guvernelor europene referitoare la un aflux masiv de emigranți români care vor pleca să muncească în străinătate după aderarea României și Bulgariei la UE, în 2007, avertizând însă în același timp că țara sa nu vrea să fie tratată „ca un cetățean de mâna a doua” al Europei.
International Herald Tribune reamintește că problema imigrației a devenit deosebit de sensibilă de când Marea Britanie a anunțat că are în vedere impunerea de restricții mult mai dure în ceea ce privește muncitorii români și bulgari, decât cele aplicate în 2004, când blocul european s-a extins prin integrarea a 24 de noi state membre.
„Nu cred că statele membre UE ar trebuie să fie îngrijorate de un aflux de noi imigranți”, a declarat Băsescu în interviul acordat la Palatul Cotroceni, „relaxat și bronzat după o recentă vacanță pe litoralul Mării Negre”, după cum comentează autorul articolului.
Președintele român a adăugat că temerile europenilor referitoare la numărul mare de imigranți sunt nefondate, prezentând ca argument stabilitatea relativă a economiei românești.
„Creșterea salariilor în cadrul companiilor private este considerabilă, iar România se confruntă și cu o lipsă de forță de muncă, în special în domeniul construcțiilor”, a spus el. „Credem că piața românească va rămâne un stimulent, astfel încât migrația nu va fi o problemă”, a precizat Băsescu, adăugând că disputele din UE referitoare la imigrație sunt „generate de interese politice, nu de realitatea din România”.
International Herald Tribune notează, însă, că după integrare, România, țară cu 22 de milioane de locuitori, va deveni cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, a cărui integrare este privită cu teamă mai ales în Marea Britanie, unde imigrația din Europa de Est a depășit cu mult cifrele estimate.
În interviu, Băsescu a declarat că problema restricțiilor impuse românilor va fi abordată în cadrul convorbirilor bilaterale, adăugând „ca o mustrare la adresa liderilor europeni”, după cum comentează IHT: „Mobilitatea forței de muncă este o parte a ideii integrării în Uniunea Europeană”.
Președintele a subliniat faptul că Produsul Intern Brut al României a crescut cu o rată anuală de șase la sută, în ultimii șase ani, precizând că țara sa are, probabil, „una dintre cele mai puternice dinamici economice din Europa” și nu ar trebui inclusă într-o categorie separată față de celelalte state membre ale UE.
„Suntem țara care a atras cel mai mare volum de investiții străine din sud-estul Europei, în ultimii câțiva ani”, a spus el. „România nu are nevoie să se autodepășească, crezând că este un cetățean de mâna a doua”, a reiterat Băsescu.
IHT îl citează și pe Daniel Dăianu, fost ministru de Finanțe, care afirmă că „intensitatea dezbaterii din Marea Britanie (referitoare la imigrația din România – n.red.) a surprins opinia publică română”. El a adăugat că avertizările lui Băsescu privind eventuale măsuri restrictive pe care România le-ar putea aplica la rândul ei reprezintă punctul de vedere al unui „politician versat”, care încearcă să arate că „apără interesele românilor”.
Băsescu avertizează UE că România ar putea riposta la restricțiile pe piața muncii
