Președintele Traian Băsescu a declarat, la Parlament, că România a avut cea mai mare credibilitate în fața partenerilor din UE în anii trecuți, când s-au adoptat legi de modernizare și de asigurare a statului de drept, iar baza credibilității externe nu ține de diplomație, ci de măsuri interne.
„Legat de statul modern, eficient și stat de drept, România a făcut în ultimii ani progrese considerabile, prin adoptarea unor legi și măsuri extrem de importante, dintre care enumăr: Legea micii reforme în justiție, cele patru noi Coduri ale justiției, liberalizarea pieței forței de muncă, Legea educației, Legea dialogului social, Legea pensiilor și Legea salarizării. De asemenea, flexibilizarea statului s-a manifestat prin reducerea cu peste 200.000 de angajați în sectorul public”, a afirmat președintele Traian Băsescu.
El a subliniat că baza credibilității în fața partenerilor europeni nu este legată de ceea ce face diplomația, ci de măsurile luate în plan intern.
„Trebuie să vă spun că baza credibilității țării nu este legată de ce face diplomația, ci este legată de ceea ce facem noi, aici, acasă. Diplomația poate doar să pună în valoare ceea ce realizăm. În ziua de azi, nicio diplomație nu poate inventa lucruri care nu s-au făcut. Trebuie să vă spun că România s-a bucurat de cea mai mare credibilitate în Uniunea Europeană în perioada în care a adoptat legile pe care vi le-am prezentat, pentru că toți partenerii noștri europeni au apreciat voința politică de modernizare a țării, simultan cu efortul uriaș suportat de români pentru a depăși criza economică gravă din 2009 – 2010. Restabilirea rapidă a echilibrelor macroeconomice și reluarea creșterii economice în anul 2011 au fost realități ale noastre, care ne-au adus respect și credibilitate”, a afirmat Băsescu.
De asemenea, el a arătat că pentru finalizarea procesului de modernizare a statului mai sunt necesari unii pași legislativi: „o lege a sănătății care să permită introducerea asigurărilor private de sănătate ca soluție de creștere a veniturilor destinate sănătății, reorganizarea administrativă a teritoriului național, o nouă lege electorală, revizuirea Constituției”.
„Acestea sunt, cred eu, elemente legislative care vor face din România un stat de drept consolidat, care poate asigura cetățenilor săi o justiție eficientă, un sistem de educație performant, un sistem de pensii bazat pe contribuția fiecăruia de-a lungul vieții active, un sistem de salarizare echitabil și, nu în ultimul rând, un stat funcțional, având costuri de funcționare rezonabile”, a mai spus președintele Băsescu.