Președintele Traian Băsescu, în calitate de persoană publică, trebuie să fie responsabil pentru declarațiile pe care le face indiferent de locul în care se află, se arată în motivarea deciziei instanței de respingere a contestației acestuia față de avertismentul CNCD în cazul jignirii unui reporter.
„Reclamantul (Traian Băsescu – n.r.), în calitate de persoană publică, are obligația, indiferent de locul în care se află, să manifeste responsabilitate și moderație în exprimare”, potrivit motivării hotărârii instanței Curții de Apel București în cazul recursului șefului statului la decizia Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD) de sancționare cu avertisment a acestuia pentru folosirea expresiei „țigancă împuțită” la adresa unei jurnaliste de la Antena 1.
Judecătorul arată în motivarea deciziei că deși președintele statului ar fi putut că folosească expresia „țigancă împuțită” fără intenție, acest lucru nu determină inexistența faptei.
Persoană publică.
Totodată, acesta arată că susținerile privind ingerința în viața privată a președintelui României nu sunt susținute, pentru că acesta este persoană publică, iar viața sa, publică sau privată, este în atenția opiniei publice.
„Ingerința în viața privată a reclamantului nu are susținere deoarece reclamantul are calitatea de președinte al României, de persoană publică, viața sa publică sau privată fiind în atenția opiniei publice și tot ce spune sau face președintele României interesează în special publicul, care are dreptul de a fi informat”, își motivează judecătorul decizia.
Magistratul arată, totodată, că prezentarea publică a înregistrării de pe telefonul mobil al jurnalistei în care președintele Băsescu folosește la adresa acesteia expresia „țigancă împuțită” s-a făcut în mod legal.
„În calitate de ziaristă și față de faptul că priveau pe reclamant ca șef al statului, aceste informații au fost făcute publice în mod licit, în acord cu dispozițiile articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, mai arată magistratul în decizia luată în cazul șefului statului.
Potrivit articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere”.
Avertismentul rămâne.
Instanța confirmă legalitatea avertismentului dat lui Traian Băsescu de către CNCD. În motivarea deciziei judecătorul arată că expresia „țigancă împuțită” folosită de președintele Traian Băsescu la adresa ziaristei Andreea Pană este „consecința unui comportament nejustificat și reprezintă o faptă de discriminare, pentru că este o atitudine negativă, de umilire și de atingere gravă a demnității persoanei vizate în cauză”.
În 19 mai, președintele Traian Băsescu i-a luat prin forță, telefonul mobil jurnalistei Andreea Pană, de la Antena1, care îl filma în timp ce acesta se afla la cumpărături într-un hypermaket. El s-a adresat ziaristei cu apelativul „păsărică”.
După ce șeful statului s-a urcat în mașina personală, telefonul mobil, rămas deschis, l-a înregistrat pe Băsescu în timp ce o numea pe jurnalistă „țigancă împuțită”. Înregistrarea respectivă a fost ștearsă. Ulterior, aparatul a fost restituit, iar angajații postului de televiziune au reușit să recupereze înregistrarea afirmațiilor șefului statului, care a fost făcută publică.
Băsescu, atenționat asupra declarațiilor pe care le face
