Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România așteaptă ca în perioada următoare să se găsescă o soluție pentru rezolvarea conflictului din Transnistria, care să fie în acord cu dreptul legitim al Republicii Moldova la integritate teritorială.
Șeful statului a susținut miercuri, la Stockholm, la Institutul pentru Relații Internaționale, un discurs despre inițiativele României în zona Mării Negre.
El a precizat că este dificil pentru România să se exprime în legătură cu soluția care trebuie găsită pentru rezolvarea conflictului existent în Transnistria, dat fiind faptul că țara noastră nu este implicată în găsirea acestei soluții. „Așteptăm ca în perioada următoare să fie găsită o soluție pentru Transnistria, în acord cu dreptul legitim al R. Moldova la integritate teritorială. Nu privim doar la declarațiile publice, este timpul să avem și un exemplu diferit de cel primit în urmă cu câteva săptămâni în legătură cu alt stat din regiune”, a spus Băsescu.
El a ținut însă să precizeze că România nu acordă o atenție specială conflictului din Transnistria, ci tuturor celor trei conflicte înghețate din zona Mării Negre.
Traian Băsescu a spus că, în cazul în care aceste conflicte „se încălzesc”, devenind din conflicte înghețate, conflicte fierbinți, atunci prima afectată va fi Uniunea Europeană, motiv pentru care aceasta ar trebui să se implice mai mult în problema securității la Marea Neagră.
Băsescu a mai declarat că implicarea UE ca actor de securitate la Marea Neagră este o decizie care trebuie luată cât mai curând.
Potrivit președintelui, societatea civilă din țările din jurul Mării Negre ar trebui să aibă un rol mai important și mai coerent în procesul de stabilitate din zonă, motiv pentru care România susține instituționalizarea colaborării între respectivele societăți civile.
După discurs, lui Băsescu i s-a atras atenția din sală că, deși a vorbit în discursul său despre Marea Neagră, nu s-a referit și la problema Dunării.
El a răspuns râzând că despre Dunăre se poate vorbi și mai mult. El a subliniat importanța economică a Dunării pentru Europa, precizând că România va ridica în scurt timp, la nivel european, problema traficului naval intern, care se poate realiza pe un eventual canal Rin-Dunăre.
Potrivit președintelui, există o contradicție în pozițiile exprimate la nivel european, pentru că există voci care susțin reducerea poluării produse de autoturisme, în timp ce un proiect care ar putea fi o alternativă la transportul rutier între țări precum Olanda și zona Mării Negre, cum este canalul Dunăre-Rin, nu este susținut.
„Din motive politice nu se discută subiectul”, a mai spus Băsescu în acest context.
La ora transmiterii acestei știri, președintele Traian Băsescu și soția sa participă la ceremonia de rămas bun de la Palatul Regal din Stockholm, urmând să-și încheie vizita de stat de două zile în această țară și să se îndrepte spre Bruxelles, unde șeful statului va participa la summit-ul PPE și la Consiliul European de primăvară.
Președintele moldovean, Vladimir Voronin, și-a exprimat speranța că statutul Transnistriei ca republică autonomă în cadrul Republicii Moldova va fi definitivat până la alegerile din 2009, iar în viitorul Parlament de la Chișinău vor putea fi aleși și deputați transnistreni.
El a declarat, într-un interviu publicat în ediția electronică de marți a cotidianului rusesc Kommersant, că, potrivit proiectului de statut, aceasta devine „autonomie cu puteri largi de republică”, având mai multe „puteri și drepturi” decât unele republici din Federația Rusă, în timp ce Republica Moldova nu devine federație, ci „un stat unitar, cu două formațiuni autonome: Găgăuzia și Transnistria”.
Voronin a adăugat că Transnistria își va păstra stema, drapelul și limbile de stat (conform Kommersant, moldovenească, rusă și ucraineană) pe care le consideră necesare. „Sigur, limba moldovenească va fi limba de stat conform Constituției, iar celelalte limbi pot fi folosite pe teritoriul republicii ca și până acum”, a spus el.
Președintele moldovean a insistat asupra faptului că Republica Moldova nu poartă negocieri secrete cu Rusia, iar situația Transnistriei va fi rezolvată pornind de la o lege adoptată în 2005, care stabilește o serie de principii de bază referitoare la statutul acesteia.