Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că nu a primit încă din partea Guvernului o propunere de mandat pentru Consiliul European, unde se va discuta subiectul bugetului european 2014-2020, precizând că îl va analiza și va cere dacă este nevoie modificarea documentului.
Băsescu a fost întrebat dacă până în acest moment a primit de la Guvern în mod oficial o propunere de mandat pentru Consiliul European.
„Nu. N-am primit așa ceva și, sigur, ar fi trebuit să vină o propunere. Sper că așteaptă terminarea CAG (Consiliul pentru Afaceri Generale, n.r.), de astăzi și împreună să stabilim un mandat, cu niște limite, în care mergem. Dar, sigur, mandatul nu va putea fi făcut public”, a răspuns șeful statului.
El a mai fost chestionat dacă va mai avea loc o întâlnire între el și premierul Victor Ponta pe acest subiect. „Nu, nu aveți de ce să vă așteptați, pentru că nu-i nevoie. Trebuie să vină doar o hârtie cu o propunere de mandat, o voi analiza împreună cu consilierii, vom vedea ce e fezabil, ce nu e fezabil, îl aprob sau cer modificarea lui. E un procedeu clasic, care a funcționat de opt ani, de când particip la consiliile europene”, a mai susținut Băsescu.
În ceea ce privește limitele mandatului, el a fost întrebat ce va face dacă va trebui să se abată de la cele convenite în țară și cum va răspunde criticilor care vor apărea.
„Voi face ce trebuie. Depinde cât de mare ar trebui să fie abaterea. Să știți că niciodată nu m-am simțit constrâns (…) de un mandat. A trebuit să analizez ce se întâmplă acolo, pentru că întotdeauna am participat la consilii cu un mandat pe care ni l-am formulat în cooperarea Guvern – Președinție. Dar au fost situații în care am reușit să ne încadrăm în mandat, au fost situații în care a ieșit mai bine decât în mandat, în care a ieșit mai puțin bine decât în mandat, însă ăsta este avantajul constituțional de a participa cu președintele, pentru că el poate revizui mandatul oricând”, a mai explicat președintele Traian Băsescu.