Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că apreciază faptul că PDL îi exclude din partid pe cei acuzați de corupție, opinând totodată că această formațiune trebuia să adopte mai demult „Codul Monica Macovei”.
„Dacă apreciez ceva este că PDL, deși nu a făcut ce trebuia să facă în interiorul partidului legat de corupție, apreciez că îi exclude din partid (pe cei acuzați de corupție – n.r.). În sfârșit și-au adus aminte că sunt partidul care, în 2001, a pierdut peste 100 de consilieri locali pentru că nu a mai tolerat conflictul de interese. Toți care au avut firme în contracte cu primăriile, consiliile județene unde activau au fost excluși din partid”, a declarat Traian Băsescu.
El a spus că PDL trebuia să să adopte mai demult „codul Monica Macovei”.
La remarca moderatorului că PDL a adoptat acest cod, el a spus că „nu numai că l-au adoptat acum, l-au și modificat după incidentele de la Cluj și au mers la excludere”.
„Aici foarte mulți politicieni se ascund sub prevederile constituționale și legale – până nu e condamnat, nu e vinovat. Ei, cum îi stă PSD cu Voicu susținându-l pe Ponta să-l dea jos pe Geoană, spre exemplu. Arată urât. Partidul poate să-și impună propriile standarde”, a adăugat șeful statului.
Referindu-se la excluderile din PDL, Băsescu a arătat că, „slavă Domnului”, acționează corect, dar că liderii partidului ar trebui să-și caute mai bine oamenii înainte de a-i numi.
De asemenea, el a solicitat diminuarea numărului de numiri pe criterii politice.
„Nu spun în față «nu» și fiecare, când pleacă de la putere, îl acuză pe celălat că și-a pus oamenii. Aduceți-vă aminte PDL, cât ataca PNL și PSD că și-au pus oamenii în 2007-2008. Ce au făcut PDL cu UDMR prima dată când au venit? Au dat ordonanța de urgență prin care își pun și ei oameni. Trebuie să înțeleagă nevoia de a-și selecta profesioniștii, pentru că, paradoxal, în partide sunt profesioniști, dar ăia nu au noroc”, a conchis șeful statului.