Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că ziua de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, ar trebui să fie o zi de sărbătoare, motivând că, „până la urmă, ne-a creștinat Apostolul Andrei și merită din plin să avem o zi de sărbătoare”.
„Admir misionariatul despre care ați vorbit. Când mi-ați vorbit de dificultățile misionariatului în Africa îmi imaginam pe Sfântul Apostol Andrei, care a pornit din Dobrogea în toată România. Prea Fericirea Voastră Daniel, vreau să spun că am luat notă de ce avem de făcut pentru 30 noiembrie. Să sperăm că anul viitor va fi o realitate – până la urmă ne-a creștinat Apostolul Andrei și merită din plin să avem o zi de sărbătoare”, a declarat Traian Băsescu.
Șeful statului a făcut această declarație în timpul unei întâlniri cu Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi, la care a participat și Prea Fericitul Daniel, Patriarhul BOR.