Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că apartenența la NATO a Ucrainei ar garanta că acest stat nu are pretenții asupra Transnistriei.
El a precizat că nu face această declarație pentru că în prezent ar exista astfel de pretenții din partea Ucrainei, însă a menționat că apartenența Ucrainei la NATO ar însemna că interesele legate de Transnistria nu ar putea fi afectate.
În Ucraina „sunt destui, nu la nivelul conducerii, dar sunt, care vorbesc despre o Transnistrie care să revină Ucrainei, dar uită să vorbească despre sudul Ucrainei care să revină la Moldova”, a mai spus Traian Băsescu.