Președintele Traian Băsescu a precizat, marți, că a solicitat Consiliului European extinderea perioadei de absorbție a fondurilor europene de către România până în anul 2016, pentru a mări șansele de valorificare a resurselor puse la dispoziție de UE.
„Am solicitat la Consiliul European extinderea perioadei de absorbție până în 2016, de la formula N plus 2 la N plus 3. Deci, să transmiteți mesajul că România solicită extinderea la 2016, nu la 2015, pentru a ne mări șansele de valorificare a resurselor puse la dispoziție de UE”, le-a spus Traian Băsescu ambasadorilor români.
Președintele Băsescu a susținut că Uniunea Europeană nu are niciun interes ca România să nu cheltuiască banii.
El a mai spus că prin solicitarea de extindere a perioadei de absorbție se evită ca anul viitor să aibă loc dezangajarea unor mari sume de bani.