Băsescu: Am reușit să devenim parte a Uniunii bancare; Zona euro va avea buget propriu



Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, după Consiliul European, că partea română și-a propus să aibă acces la Uniunea bancară și acest lucru a fost reușit, potrivit concluziilor liderilor europeni, el menționând și că a fost stabilit că Zona euro va avea un buget propriu
„Aici aș face, de asemenea, o precizare care este de importanță majoră pentru noi: ceea ce ne-am propus, și anume să avem acces la Uniunea Bancară, s-a întâmplat prin concluziile de astăzi.
Efortul nostru este bine reprezentat în concluziile care au rămas definitive. În interiorul Uniunii Bancare, până la urmă problema este legată de supravegherea tuturor băncilor din zona euro, dar și din statele non-euro care optează să facă parte din acest sistem, mai exact Mecanismul unic de Supraveghere”, a spus Băsescu.
El a spus că mecanismul îți creează drepturi, dar și obligații și în negocierile care vor avea loc până la Consiliul European din decembrie.
„Reprezentanții noștri de la BNR și MFP vor trebui să valorifice punctul nostru de vedere în reglementările care se construiesc și care vor fi adoptate până la 31 decembrie 2012. Deci regulamentele și reglementările de funcționare a Mecanismului vor fi finalizate și adoptate până la 31 decembrie 2012 sau până la 1 ianuarie 2013. Au fost utilizați termeni diferiți, cert este că de la 1 ianuarie 2013 începe procesul de implementare a acestor reglementări și ele nu vor ocoli niciun fel de bancă, nici bancă mare, nici mai mică”, a spus președintele.
El a menționat că oricând inspectorii BCE se pot adresa direct băncilor.
„Sigur, va funcționa sistemul subsidiarității și autoritățile naționale vor prelua parte din prevederile de supraveghere pe care și le asumă BCE. Dar oricând inspectorii BCE se pot adresa direct băncilor, sărind peste autoritatea de reglementare, care este în cazul nostru BNR. BNR este membru a Autorității Bancare Europene”, a spus șeful statului.