Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a rămas „marcat” de drama lui Ionuț, băiețelul de 4 ani ucis de câini în Capitală.
„Am rămas marcat de drama lui Ionuț. După ce am văzut ieri poza lui Ionuț, sunt marcat ce splendoare de copil și ce se poate întâmpla”, a afirmat președintele Băsescu.
Traian Băsescu a făcut această declarație, la ieșirea de la Spitalul Universitar, de unde au fost externate fiica și nepoata sa.
Președintele Traian Băsescu a făcut apel marți la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.
„Nu trebuie să mai așteptăm să mai moară un copil, să mai fie un om sfâșiat de câini ca să înțelegem că trebuie să luăm această măsură. Guvernul trebuie să emită Ordonanța de Urgență pe tot teritoriul, să se dea termen pentru adoptarea câinilor, iar cei neadoptați vor trebui eutanasiați. Nu putem pune câinii mai presus de oameni”, a spus Băsescu.
Șeful statului a arătat că situația copilului omorât de câini nu ne mai lasă să așteptăm la mâna demagogilor.
„Nu vreau să mai intru în detaliile înavuțiților de pe urma castrării. Castrarea nu-i scoate dinții. Câinele rămâne și mușcă. Un câine castrat, în sălbăticie devine mai agresiv decât unul necastrat”, a mai spus Băsescu.
Premierul Victor Ponta a spus, miercuri, la începutul ședinței Guvernului, că problema câinilor fără stăpân este într-adevăr gravă și nu mai poate fi uitată, el precizând că legea pe această temă este în Parlament și speră ca în următoarele zile să se găsească „soluția corectă”.
Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.
Copilul de patru ani mușcat de câini a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Național de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de mușcături de câini.