Băsescu: Am început să plătim comisioane de neutilizare a finanțărilor angajate de la bănci europene



Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în Parlament, că România a început să plătească deja comisioane de neutilizare a unor finanțări angajate de la BEI, BIRD, BDCE și BERD, menționând că aceste plăți sunt „în valoare de milioane de euro anual”. Băsescu a abordat, în discursul său, problema utilizării resurselor financiare disponibile, menționând că „aici se află, cu certitudine, una din cheile creșterii economice în anul 2009”.
„În afara sumelor pentru investiții alocate din veniturile bugetului de stat, România dispune de finanțări pe termen lung, neutilizate și angajate deja de câțiva ani cu BEI, BIRD, BDCE și BERD, în valoare de 3,55 miliarde Euro. La parte din aceste credite am început deja să plătim comisioane de neutilizare în valoare de milioane de euro anual. Pe de altă parte, fondurile structurale nerambursabile alocate României de către Uniunea Europeană, pentru anii 2007, 2008 și 2009, și neutilizate până la începutul acestei luni se ridică la 5,5 miliarde Euro. Un total de 9 miliarde Euro, din care, dacă am reuși în acest an să utilizăm 3-4 miliarde, am putea spune că ne-am făcut datoria față de români, generând dezvoltare, o minimă creștere economică și creând locuri de muncă”, a spus Băsescu.
El a subliniat că România are „un aparat birocratic uriaș”, a cărui „performanță” dovedită de cele nouă miliarde de euro care, deși aflați la dispoziția României, nu sunt utilizați.
„Este inadmisibil și asta arată ineficiența profundă a acestui aparat, constituit probabil în primul rând pe criterii clientelare și nu pe criteriul competenței”, a adăugat Băsescu.