Băsescu: Am atras atenția asupra riscului terorist ce ar putea crește, urmare a intervenției din Libia



Băsescu: Am atras atenția asupra riscului terorist ce ar putea crește, urmare a intervenției din Libia Foto: Sorin LUPȘA
Băsescu: Am atras atenția asupra riscului terorist ce ar putea crește, urmare a intervenției din Libia Foto: Sorin LUPȘA

Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că a atras atenția la ședința de bilanț a SRI asupra riscului terorist, care ar putea crește urmare a intervenției din Libia, fără a avea România principală țintă și a cerut să se ia din timp măsuri.
„Am atras atenția în cadrul bilanțului și asupra riscului terorist care, în opinia noastră, urmare a intervenției din Libia, va crește, fără a avea România ca principală țintă, dar există riscul, ca urmare a intervenției, să avem o perioadă de instabilitate în nordul Africii, să fie atrase grupări islamiste extremiste în activități teroriste, ca urmare a intervenției din Libia și trebuie să se ia din timp toate măsurile ca eventuale creșteri ale riscului terorist să nu ne prindă nepregătiți”, a declarat Traian Băsescu.
El a făcut aceste declarații după ce a participat la ședința de bilanț a SRI pe anul 2010.