Băsescu: Am aprobat mărirea contribuției României în Afganistan cu 450 de militari în 2015



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a aprobat mărirea contribuției României în Afganistan, cu maximum 450 de militari pentru anul viitor, aceștia urmând să îndeplinească misiuni de protecție a forțelor din vecinătatea Aeroportului Kandahar, informează Mediafax.Șeful statului a precizat că, în cursul zilei de miercuri, la solicitarea MApN, a vicepremierului Gabriel Oprea, a ministrului Finanțelor, a ministrului Bugetului și a premierului Victor Ponta a aprobat „un memorandum prin care pentru anul 2015 România își mărește contribuția cu militari în Afganistan cu maxim 450 de militari”. „În momentul de față avem la dispoziția operațiunii Resolute Support 200 de militari care vor fi instructori în anul 2015 pentru forțele afgane și, în același timp, prin memorandumul de astăzi, ne asumăm și misiunea de protecție a forțelor în perimetrul și în vecinătatea Aeroportului Kandahar, ceea ce înseamnă 420 de militari peste cei 200 deja aprobați, care, din 15 martie, își vor începe misiunea de protecție a forțelor la Kandahar”, a anunțat Băsescu.



Recomandări

„România-NATO – De la parteneriat la alianță în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură și mai bună”

„România-NATO – De la parteneriat la alianță în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură și mai bună”
„România-NATO – De la parteneriat la alianță în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură și mai bună”

Excelența Sa, Domnul Hiroshi UEDA, Ambasadorul Japoniei în România: În prezent, guvernele din Japonia și România lucrează împreună în vederea ridicării relațiilor bilaterale dintre cele două state la nivelul unui „Parteneriat strategic”