Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la RRA, că prevederile constituționale fac dificilă adoptarea unei legi a lustrației, însă principiile punctului 8 al Declarației de la Timișoara pot fi aplicate de români și prin intermediul votului uninominal.

Băsescu a spus că, deși prevederile constituționale fac dificilă adoptarea unei legi a lustrației, există un mecanism democratic prin care românii pot aplica o astfel de lege, anume votul uninominal.
El s-a declarat convins că mulți dintre „politicienii de azi?, atât de la nivel local, cât și de la nivel central, „nu au ce căuta în politică”, pentru că nu au evoluat în ultimii 18 ani.
Băsescu a spus că introducerea votului uninominal ar însemna o „cotitură” nu doar în reformarea clasei politice, dar și în „asanarea” ei de „tot ceea ce înseamnă gândire retrogradă”, putând fi „cheia de deblocare” a evoluției clasei politice.
„O clasă politică dezăgăzuită de mentalitățile vechi prin îndepărtarea din interiorul ei a retrograzilor va garanta împlinirea aspirațiilor societății românești”, a adăugat el.