Băsescu acuză patronii de trusturi media că încearcă discreditarea autorităților statului



Președintele Traian Băsescu a acuzat, miercuri, la ceremonia de depunere a jurământului de către ministrul de Interne Dan Nica, patroni ai trusturilor de presă că încearcă să discrediteze autoritățile statului și a cerut Guvernului să infirme această teză prin acțiunile pe care întreprinde. Băsescu a spus că în momentul de față se produce „un fenomen exagerat”, adică „discreditarea statului”.
El a adăugat că acest lucru îl fac deținătorii de mari trusturi de presă „într-o singură idee: nu autoritatea statului este cea care trebuie respectate, ci noi, mogulii, fără să ne întrebăm de cum am dobândit trusturi de presă luând bani de la FNI, de la Crescent sau din altă parte”.
Șeful statului le-a cerut membrilor Guvernului să țină cont că „această politică este evidentă, o politică de discreditare deliberată a autorităților statului”.
Băsescu le-a spus miniștrilor că au obligația să lupte prin fapte și realități împotriva acestei politici duse de trusturile de presă.