Președintele Traian Băsescu a acuzat, ieri, Guvernul de lipsă de onestitate, susținând că, deși se opune majorării salariilor profesorilor, pe masa șefului statului s-au aflat o Ordonanță de majorare a salariilor managerilor de spitale, precum și una care mărea de 4,4 ori salariile în ANL. Președintele a declarat că vrea să facă o serie de comentarii despre onestitate. El a citat o declarație făcută de premierul Călin Popescu Tăriceanu în 20 iunie 2007, referitoare la majorarea pensiilor.
Declarația premierului, citată de președinte a fost: „Este ceea ce și Guvernul își dorește, dar, în același timp, trebuie să spun că ceea ce Parlamentul a fost pe punctul de a hotărî ieri nu putea fi pus în practică decât cu riscul aruncării întregii economii în aer și a întregii evoluții pozitive a economiei”.
„Și atunci economia României se prăbușea, și atunci intram în dezastru economic, dar după ce s-a înțeles cu partidele, lucrul a fost posibil”, a spus Băsescu, plecând de la respectiva declarație a premierului.
Șeful statului a adăugat că, în baza acelei declarații a șefului Guvernului, a avut „inspirația sau neinspirația” să solicite fundamentarea creșterii pensiilor din punctul de vedere al susținerii financiare.
„După ce a făcut aranjamente politice, lucrul a fost posibil, pentru că el era posibil”, a spus Băsescu.
„Există resurse, problema este cine are prioritate, profesorii sau clientela politică” El a ținut să dea asigurări, referitor la creșterea salariilor profesorilor, că „există resurse, problema este cine are prioritate, profesorii sau clientela politică”.
Traian Băsescu a amintit, în contextul în care se referea la onestite, că a cerut o lege unitară a salarizării în domeniul public „când s-a propus creșterea explozivă a salariilor diplomaților”.
„Nu s-a putut”, a adăugat Băsescu, menționând că abia în acest moment, când Guvernul a decis să blocheze creșterea salariilor profesorilor, s-a vorbit despre înghețarea salariilor până la elaborarea unei legi unitare de salarizare în sistemul public.
Șeful statului a mai spus, referitor la onestitate, că săptămâna trecută a promulgat legea de aprobare a Ordonanței 23/2007 care prevedea creșterea salariilor în domeniul sanitar între 21% și 37%, menționând că prin acest act normativ se acordă foarte multe sporuri managerilor de spitale.
„Aș putea trage concluzia că, după ce s-a făcut instalarea managerilor clientelari, s-au dat măriri de salarii pentru directori”, a spus Băsescu.
El a arătat că pentru domeniul sanitar a fost posibilă creșterea salariilor cu procente între 21 și 37. „Eu nu acuz acest lucru, ci semnalez onestitatea”, a subliniat șeful statului. Băsescu a adăugat că, în 24 octombrie, zi în care a promulgat creșterea salariilor profesorilor, a promulgat și o lege de aprobarea a ordonanței 7/2008 privind salarizarea personalului ANL, prin care se măresc salariile acestor angajați de 4,4 ori.
„Domnii de la ANL, cu siguranță apropiați ai Guvernului, au beneficiat nu de o majorare de 50%, ci de o creștere a salariilor de 4,4 ori. Sigur, nu discutăm de același număr de oameni, ci despre onestitate”, a spus Băsescu.
„Onestitatea este o condiție a guvernării” Șeful statului s-a întrebat cum este posibil, în condițiile în care premierul vorbește în termeni apocaliptici despre consecințele creșterii salariilor profesorilor asupra economiei, ca aceste majorări să poată avea loc începând din luna aprilie, nu și din luna octombrie, adică la o diferență de doar câteva luni.
„Onestitatea este o condiție a guvernării”, a afirmat Băsescu, adăugând că a cheltui responsabil banii publici înseamnă a-i îndrepta spre priorități. Șeful statului a mai arătat că, până la urmă, dincolo de priceperi, de capacitatea de a reacționa, de a asigura o bună guvernare, lucru esențial pentru un guvern este să fie onest față de toți cetățenii săi.
În încheiere, Băsescu a spus că vrea să creadă că Parlamentul înțelege dificultatea majoră a sistemului de educație din punct de vedere al resursei umane.