Președintele Traian Băsescu a spus, vineri, despre un ziarist că este „găozar”, într-o discuție cu Radu Timofte și George Maior, în timp ce aceștia îl conduceau pe șeful statului spre ieșirea din sediul SRI, remarca fiind auzită de jurnalist și de alți doi colegi ai acestuia.
La finalul declarațiilor de presă de la sediul SRI, la care șeful statului a participat alături de Radu Timofte și George Maior, fostul și, respectiv, actualul director SRI, Băsescu a anunțat că deține o informație, încă neverificată, conform căreia în Serviciu nu mai există nici un fost ofițer al Direcției I a Securității, ci doar un fost ofițer din Direcția VI.
Ziaristul Ovidiu Zară l-a întrebat dacă din afirmația sa se poate înțelege că în SRI nu mai sunt ofițeri ai fostei Securități.
Președintele Traian Băsescu a răspuns scurt: „Dacă aveți nevoie de un titlu pentru ediția de mâine, deja îl aveți”.
După acest răspuns, președintele, împreună cu Timofte și Maior, a coborât scările spre ieșirea din sediul SRI.
Majoritatea ziariștilor a rămas în locul unde avuseseră loc declarațiile de presă, însă în spatele celor trei a coborât și ziaristul menționat, alături de alți doi jurnaliști, urmat apoi de restul reprezentanților presei.
Jurnalistul a relatat, ulterior, că, în timp ce cobora scările spre ieșire, președintele Traian Băsescu le-a spus lui Timofte și Maior: „Câte un găozar d’ăsta crede că ne poate întinde capcane în modul ăsta”.
Remarca președintelui a fost auzită și de ceilalți doi ziariști care se aflau în spatele președintelui când acesta cobora scările, precum și de un cameraman.
Ziaristul care îi adresase întrebarea în conferința de presă s-a simțit vizat și i-a spus lui Băsescu: „Generoasă remarcă, domnule președinte!”, iar șeful statului i-a răspuns: „Altă remarcă nu am să vă fac”.
Traian Băsescu s-a oprit, la ieșirea din sediul SRI, adresându-se ziaristului: „Nu mai încercați să întindeți capcane de genul ăsta”.






