Băsescu a promulgat legea de aprobare a OUG privind concediul și indemnizația de creștere a copiilor



Președintele Traian Băsescu a promulgat, ieri, Legea pentru aprobarea OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, informează Administrația prezidențială.
Curtea Constituțională (CC) a respins, în 15 iunie, sesizarea privind neconstituționalitatea OUG 111/2010 referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor și legea de aprobare a acesteia.
Decizia de respingere a contestației formulate de grupurile parlamentare ale PSD și PNL din Camera Deputaților s-a luat cu unanimitate de voturi.
Grupurile parlamentare ale PSD și PNL din Camera Deputaților au contestat, în 26 mai, legea, susținând că aceasta restrânge drepturile beneficiarilor prin reducerea duratei concediului și a indemnizației pentru creșterea copiilor.
Camera Deputaților a adoptat, în 24 mai, Legea privind aprobarea OUG 111/2010. Actul normativ a trecut de Senat prin aprobare tacită în luna februarie.
OUG 111 prin care Guvernul a modificat sistemul indemnizației de creștere a copilului a fost publicată în Monitorul Oficial în 10 decembrie 2010 și a intrat în vigoare la începutul anului 2011.
Potrivit actului normativ, începând din ianuarie 2011 mamele pot să opteze pentru un concediu de creștere a copilului pe o perioadă de doi ani, dar cu o indemnizație cuprinsă între minimum 600 lei și maximum 1.200 lei, sau pentru un concediu de un an, cu o indemnizație maximă de 3.400 lei.
Dacă se întorc la muncă înainte de sfârșitul perioadei de un an de concediu, mamele vor beneficia de o primă lunară de 500 lei pentru întregul interval de până la 24 luni. Acest stimulent nu se acordă mamelor care se întorc la muncă după primul an de concediu pentru creșterea copilului sau celor care optează pentru concediul de doi ani cu indemnizație maximă de 1.200 de lei.