Președintele Traian Băsescu a anunțat, joi, că a promulgat legea care prevede acordarea unei indemnizații de creștere a copilului de 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, dar nu mai puțin de 600 de lei, cât este în prezent nivelul indemnizației. Propunerea legislativă în acest sens, inițiată de deputatul Lavinia Șandru (PIN), a fost votată în Camera Deputaților, forul legislativ decizional, la jumătatea lunii octombrie.
Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Mariana Câmpeanu, a explicat ulterior că indemnizația pentru creșterea copilului va fi de 85% din media veniturilor salariale nete din care se plătesc contribuții la bugetul asigurărilor sociale, realizate în ultimul an.
Câmpeanu a declarat că indemnizația pentru creșterea copilului va fi calculată din media veniturilor salariale nete și nu din toate veniturile obținute într-un an, dacă din acestea nu s-a cotizat la bugetul asigurărilor sociale.
Potrivit ministrului, în România sunt 185.000 de mame în plată și doar 20 la sută dintre femeile salariate au salarii peste 1.100 de lei.