Președintele Traian Băsescu a promulgat, ieri, legea de ratificare a acordului guvernamental cu Republica Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război românești situate pe teritoriul țării vecine.
Acordul a fost semnat la 3 martie 2012, cu ocazia ședinței comune de la Iași a guvernelor celor două țări.
Acordul reglementează situația mormintelor militarilor români căzuți pe câmpurile de luptă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, înhumați în peste 240 de cimitire militare aflate pe teritoriul Republicii Moldova și care, în mare parte, au fost desființate după anul 1945.
Prin aplicarea prevederilor Acordului, vor fi identificate, reconstruite și amenajate aceste locuri de înhumare, astfel încât eroilor de război români să li se poată acorda onorurile cuvenite.
Documentul cuprinde prevederi referitoare la definirea unor termeni din aria reglementată, domeniile de colaborare, exhumarea și reînhumarea rămășițelor pământești, amplasarea mormintelor de război, precum și asigurarea financiară și materială pentru aceste acțiuni.