Băsescu a pilotat în Turcia un avion F-16 asupra căruia s-a tras, într-un simulator de zbor



Președintele Traian Băsescu a pilotat un avion F-16 asupra căruia s-a tras dintr-o aeronavă inamică, totul întâmplându-se în Turcia, în ultima zi a vizitei sale de stat, într-un simulator pentru instruirea piloților, informează Mediafax.Vizitarea Centrului național de simulare pentru instruirea piloților pentru avioanele de luptă F-16 a fost ultimul punct de pe agenda vizitei de stat în Turcia a președintelui Traian Băsescu.Șeful statului român a primit, la sosirea la Centrul național de simulare pentru piloți din Ankara o plachetă comemorativă și un tablou cu stema României înconjurată de flori roșii.Traian Băsescu a vizitat apoi, alături de membri ai delegației, un hangar în care se aflau avioane F-16 pentru instruirea Forțelor Aeriene Turcești. Ulterior, șeful statului român a fost condus la simulatorul de zbor.Oficialii militari turci i-au explicat președintelui cum trebuie să se așeze, cum să își țină picioarele, unde trebuie să se uite și care sunt principalele comenzi ale aparatului de zbor.După ce s-a așezat, având în față bordul de comandă al avionului, președintele a intrat în simulatorul propriu-zis – o cupolă care simulează tot ce vede pilotul în jurul său în timpul zborului.Lângă șeful statului s-au aflat în permanență cei doi oficiali militari turci, care i-au explicat ce trebuie să facă și în ce situație de zbor se află. Ei i-au spus președintelui că are în dreapta o aeronavă și că trebuie să întoarcă avionul pentru a se feri de aceasta. Pe ecranul simulatorului s-a văzut că asupra avionului în care era președintele s-a tras.



Recomandări

Bucovina a fost inclusă din nou într-un circuit turistic internațional de lux, prețul unui loc fiind de aproape 130.000 de dolari

Una dintre aeronavele companiei TCS World Travel care a transportat la Suceava turiștii care au participat la circuitul „Regate și culturi”
Una dintre aeronavele companiei TCS World Travel care a transportat la Suceava turiștii care au participat la circuitul „Regate și culturi”

Un avion militar care a survolat Suceava într-o campanie de promovare a carierei militare a stârnit panică printre oameni

Un avion militar a survolat Suceava în cadrul unei campanii de promovare a carierei militare
Un avion militar a survolat Suceava în cadrul unei campanii de promovare a carierei militare