Președintele Traian Băsescu a sărbătorit, sâmbătă noapte, împreună cu foștii săi colegi de la Academia Navală, 35 de ani de la absolvirea acestei instituții de învățământ, petrecerea având loc la vila de protocol din Neptun.
Petrecerea a avut loc la vila de protocol din Neptun, sâmbătă, începând cu ora 19.00, foștii colegi ai președintelui sosind alături de soțiile lor.
Petrecerea s-a prelungit până după miezul nopții.
„A fost frumos, a fost o seară plăcută ca între oamenii mării. Domnul președinte este tot timpul o gazdă bună. A fost gazdă bună și când a fost comandant și când este președinte”, a spus un fost coleg al președintelui.
„Am depănat amintiri. Așa cum s-a întâmplat de 35 de ani încontinuu. Întotdeauna a fost un om excepțional și așa va rămâne”, a spus un alt coleg.
De când este președinte, Traian Băsescu s-a întâlnit în fiecare vară cu foștii săi colegi de la Academia Navală, la vila de protocol de la Neptun.
Președintele Traian Băsescu se revăzuse cu foștii colegii, dar și cu o parte din profesorii lor și sâmbătă dimineață, la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, când a avut loc întâlnirea de 35 de ani de la absolvire. Traian Băsescu s-a declarat emoționat de această întâlnire și a spus la finalul ceremoniei că Academia Navală construiește oameni cu mentalitate de învingător.
„Este extrem de emoționantă întâlnirea cu dascălii, cu colegii. În primul rând, poți vedea la o astfel de întâlnire câteva zeci de oameni realizați, fiecare a făcut deja ceva în viață. Pe urmă plăcerea de a fi împreună este un lucru pe care eu l-am generat în fiecare an, dar parcă la 35 de ani este ceva în plus”, a afirmat Băsescu..
El și-a amintit și de o întâmplare din perioada când era student și se afla în marș de instrucție cu „Bricul Mircea”.
„Probabil marșul cu bricul din anul II este emblematic din amintirile din studenție. Atunci am fost în Mediterană și când trebuia să intrăm în Cipru, la Limassol, a început conflictul turco-cipriot și s-a renunțat la intrare la Limassol, dar am stat în mare timpul care era alocat escalei la Limassol și era un comandant al divizionului Vele, se numea Moisiuc, cred că a făcut cea mai dură școală de marinărie cu noi, începând de la ora 11.00 seara și până la 4-5 dimineața aproape din două în două ore ne urca sus în arboradă la 44 de metri și ne cobora pe partea cealaltă”, a explicat șeful statului.
Traian Băsescu a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigație, Secția Comercială, în anul 1976.