Președintele României, Traian Băsescu, a mers, vineri, din poartă în poartă, în comuna harghiteană Lupeni, pentru a sta de vorbă cu sătenii, care i-au arătat până la ce nivel a ajuns viitura, precum și distrugerile provocate de ape, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nu aș vrea să categorisesc românii, dar trebuie să spun că m-a impresionat solidaritatea din Harghita, modul cum s-au ajutat unii pe alții, chiar din aceeași comună, din același sat, cei neafectați de inundații i-au ajutat pe cei afectați”, a afirmat președintele României.
Șeful statului a ajuns în comuna Lupeni vineri dimineață, după ce a fost transportat cu un elicopter în municipiul Odorheiu-Secuiesc.
Traian Băsescu, însoțit de autoritățile locale și județene din Harghita, a intrat în casele grav afectate de inundații, a dat mâna cu localnicii și a stat de vorbă cu ei.
Sătenii ocupați cu scoaterea mâlului din locuințe și din curți s au oprit pentru câteva minute din treabă pentru a-i povesti președintelui prin ce au trecut în ultimele zile. Unii i-au arătat lui Băsescu nivelul până la care a ajuns viitura și distrugerile provocate de ape, alții nu au putut să descrie prin cuvinte nenorocirea.
La sosirea coloanei oficiale în Lupeni, toți localnicii erau pe ulițe și în curți, cu lopeți în mâini și lucrau, în propriile gospodării sau ale vecinilor, pentru eliminarea efectelor inundațiilor. Oamenii nu s-au oprit decât puțin din lucru, atunci când Traian Băsescu a intrat în gospodăriile lor, după care și-au continuat treaba.
Băsescu i-a încurajat pe localnici să nu își piardă speranța, promițându-le că vor fi ajutați.
„Au venit rudele, au venit prietenii din afara zonelor afectate, s-au ajutat și nu au așteptat neapărat să le scoată militarii mâlul din case”, a mai spus Băsescu, adăugând că în Harghita există o abordare a situației, care în alte zone este mai greu de văzut.
Comuna Lupeni este una din cele mai afectate localități din Harghita, aici pierzându-și viața în urma ultimului val de inundații nouă din cele 15 persoane decedate în Harghita.
Președintele Traian Băsescu a plecat în cursul după-amiezii de vineri din județul Harghita, făcând o nouă vizită la podul de la Mărăcineni, din județul Buzău.
Băsescu a mers din poartă în poartă și a dat mîna cu localnicii într-o comună afectată de inundații
