Președintele Traian Băsescu a deschis, vineri seară, Festivalul de Tarafuri și Fanfare „Toamna severineană”, ocazie cu care șeful statului, primit cu pâine și sare, conform tradiției, a preferat să mânânce pâine cu struguri, „ca în copilărie”, transmite corespondentul MEDIAFAX. Șeful statului a ajuns la Pădurea Crihala în jurul orelor 17.00, după ce a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Drobeta Turnu Severin la Palatul cultural „Theodor Costescu”. Președintele a fost primit cu pâine și sare, dar a preferat să guste și pâine cu struguri, justificând că aceasta este o plăcere din copilărie.
„Mănânc struguri cu pâine pentru că așa obișnuiam să mănânc în copilărie și îmi plac foarte mult”, a declarat Băsescu.
Traian Băsescu a vizitat standurile expoziției de vinuri din cadrul Festivalului, ocazie cu care o participantă l-a rugat să guste un pahar de vin. Președintele a refuzat, iar femeia i-a oferit o sticlă de vin, pe care Băsescu a acceptat-o.
Șeful statului a fost întâmpinat la deschiderea Festivalului de aproximativ 2.000 de persoane. Șeful statului a făcut o baie de mulțime, dând mâna și fotografiindu-se cu mai multe persoane care l-au solicitat în acest sens.
Băsescu a susținut apoi un scurt discurs, în care le-a mulțumit cetățenilor orașului pentru distincția primită, aceea de cetățean de onoare al Drobetei. El s-a scuzat apoi că nu poate să rămână pe tot parcursul Festivalului de Tarafuri și Fanfare „Toamna severineană”, justificând că urmează să meargă la Madrid, într-o vizită oficială.
Președintele a promis însă că se va întoarce la Drobeta Turnu Severin în luna aprilie, de Sfântul Gheorghe, la Zilele orașului.