Renumărarea voturilor nule

Băsescu a mai obținut 24 de voturi în județul Suceava

Membrii Biroului Electoral Central au găsit 45 de voturi valabile printre cele peste 3.800 de buletine de vot stabilite a fi nule în urma celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din județul Suceava. Potrivit unui surse neoficiale, 24 dintre cele 45 de voturi ar fi fost exprimate pentru Traian Băsescu, restul fiind pentru liderul PSD, Mircea Geoană.
Un anunț oficial cu privire la numărul de voturi valabile rezultate după reanalizarea buletinelor de vot nule ar putea fi făcut în cursul acestei zile, după analiza tuturor voturilor nule de la nivel național. Potrivit unei decizii a Curții Constituționale, BEC trebuie să finalizeze reanalizarea și renumărarea buletinelor de vot nule până astăzi la ora 15:00.
Biroul Electoral Județean Suceava a trimis vineri la București, sub pază armată, un număr de 3.884 de buletine de vot nule.

Recomandări

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

În 82 dintre cele 114 localități din județul Suceava, George Simion a obținut între 60 și peste 80 la sută din voturi

Daniel Bodnar anunță că sistează acțiunile pe linie de activism după ce nu a obținut suficiente voturi pentru a ajunge deputat