Președintele Traian Băsescu a conferit Ordinul „Meritul Industrial și Comercial” – în grad de Mare Ofițer Șantierului Naval din Constanța, declarând, vineri, că șantierul reprezintă pentru el nu doar un obiectiv industrial, ci o societate de care se simte legat sufletește.
Decretul de decorare a fost semnat joi de șeful statului, precizează un comunicat al Președinției transmis vineri. Distincția a fost conferită, vineri, chiar de președinte, „cu prilejul aniversării a 120 de ani de existență, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită la dezvoltarea economică și creșterea prestigiului României în domeniul construcției, întreținerii și exportului de nave”.
Președintele a spus, la ceremonie, că Șantierul Naval Constanța reprezintă pentru el nu doar un obiectiv industrial, ci este o societate de care se simte legat sufletește, el vorbind despre perioada în care a fost comandat al navelor Biruința, Crișana și Argeș.
„Șantierul Naval Constanța este unul dintre marile șantiere navale ale lumii. Pentru mine, nu înseamnă doar un obiectiv industrial, și este mult mai mult, este o societate de care mă simt legat sufletește. Aici am simțit, poate mai mult ca niciunde, responsabilitatea”, a spus Băsescu.
Președintele a vorbit apoi despre momentul în care a preluat, ca și comandant, petrolierul „Biruința”, spunând că a simțit o responsabilitate pe care probabil nu a mai simțit-o niciodată de atunci.
„Perioada de recepție a navei Biruința m-a făcut să-i îndrăgesc pe navaliști. Și eu, și echipajul de pe petrolier le datorăm siguranța navei, care la acea vreme era vârful tehnologiei românești”, a spus șeful statului, precizând că mulți dntre cei care lucrează pe acest șantier au avut o contribuție semnificativă asupra carierei sale pe mare.
Băsescu a primit cadou din partea conducerii Șantierului Naval Constanța macheta celui mai recent tanc petrolier dezvoltat de șantier. „Mulțumim pentru apreciere și pentru medalia aniversară. Vă oferim modelul ultimului tanc dezvoltat de Șantierul Naval Constanța”, a declarat Gheorghe Bosânceanu, patronul Șantierului Naval Constanța.
Aceasta este prima apariție publică oficială a președintelui de la reîntoarcerea la Cotroceni, în urma refendumului din 29 iulie.
În 1976, Traian Băsescu a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigație, Secția Comercială.
Șantierul Naval Constanța (SNC) SA se numără printre cele mai mari șantiere de construcții și reparații de nave din Europa. Înregistrarea Ministerului pentru Lucrări Publice din 1892 care face referire la Atelierul de Reparații din Portul Constanța este considerată „certificatul de naștere” al Șantierului Naval Constanța.
Până în anul 1950, principalele activități ale Șantierului Naval erau axate pe reparații de nave. Din anul 1950, pe lângă activitățile de reparații nave, SNC a început și un program de construcții, fiind mărită semnificativ suprafața șantierului. A fost construit un nou atelier de prelucrare și au fost achiziționate echipamente și instalații noi. În continuare, Șantierul Naval Constanța a fost supus unui program de investiții, iar suprafața totală a ajuns la 74 de hectare și a început construcția celor două docuri uscate. SNC a devenit un furnizor principal pentru vrachierele mari (55.000/ 65.000/ 165.000 tdw), cât și pentru petroliere având capacități de 85.000/ 150.000 tdw) pentru clienți români și străini.
După 1990, toate navele construite la Șantierul Naval Constanța au fost livrate către armatori străini. În plus, piața navelor mari a fost gradual înlocuită cu piața navelor de dimensiuni mici, nave specializate (containeriere, nave combinate Ro-Ro & containerier, nave pentru transport GPL, nave platformă de aprovizionare).
De la 1 octombrie 2002 Șantierul Naval Constanța a fost complet privatizat. Șantierul Naval are un capital de 162,49 milioane lei, pachetul majoritar de acțiuni (94,8 la sută) fiind deținut de firma Resource International, înregistrată în Insulele Marshall. La companie mai dețin acțiuni SIF Moldova (2,02 la sută) și SIF Transilvania (0,73 la sută).
Anul trecut, șantierul a avut pierderi de 10,46 milioane de lei (de la un profit de 7,05 milioane lei în 2010), la venituri de 211,5 milioane lei, și o cifră de afaceri de 67,4 milioane lei, potrivit datelor transmise de companie Ministerului Finanțelor.
Compania repară și construiește nave de până la 200.000 tdw. Până în prezent șantierul a livrat nave cu capacitate totală de peste patru milioane tdw și a investit din anul 2003 mai mult de 25 millioane dolari pentru modernizarea facilităților de producție și a infrastructurii.