Băsescu a decorat 32 de antrenori și sportivi medaliați cu aur la Jocurile Olimpice



Președintele Traian Băsescu a decorat 32 de antrenori și sportivi medaliați cu aur la Jocurile Olimpice, printre care Ivan Patzaichin, Lavinia Miloșovici, Marian Bitang și Octavian Bellu.
Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni și a început cu 40 de minute întârziere față de ora programată.
Șeful statului le-a adreasat scuze celor prezenți pentru întârziere, precizând că a avut întâlniri în prealabil cu cinci ambasadori acreditați la București, evenimente care s-au prelungit „neplanificat”.
Sportivii medaliați cu aur la Jocurile Olimpice care au fost decorați de șeful statului cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I sunt: Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin, Ecaterina Szabo, Daniel Silivaș, Simona Amânar, Leon Rotman, Simona Păucă, Olga Homeghi-Bularda, Lavinia Miloșovici, Ioana Călin-Olteanu, Diana Mocanu, Serghei Covaliov, Sanda Toma, Ion Corneliu, Lavinia Agache, Laura Cutina, Cristina Grigoraș, Magdalena Dumitrache, Florin Popescu, Mitică Pricop, Loredana Boboc, Maria Olaru, Claudiu Presăcan, Andreea Răducan și Marius Urzică.
De aseemnea, au fost decorați cu același ordin antrenorii Octavian Belu, Mariana Bitang, Leana Sima, Laura Gabriela Sachelarie, Nicolae Gioga, Adrian David și Teodor Coldea.
Șeful statului le-a mulțumit celor decorați pentru ce au făcut pentru România și sportul românesc.
El a menționat că această decorare are loc cu câteva zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Beijing. „Vreau să cred că cei care au preluat ștafeta de la dumneavoastră vor completa lista de mari campioni olimpici ai României, titlu care practic înnobilează pe viață orice om, dar și națiunile din care campionii olimpici fac parte”, a spus Băsescu.
Din partea celor decorați a susținut un scurt discurs Elisabeta Lipă, care a spus că cei prezenți sunt onorați de faptul că meritele sportive le sunt recunoscute și după retragerea din activitate. Ea a adăugat că România este cunoscută în lume și datorită numelor marilor campioni, fapt care arată că sportul românesc și-a făcut datoria față de țară. „Sperăm ca și după Beijing să ne reîntâlnim în această sală și să asistăm la decorarea noilor campioni olimpici”, a spus Lipă.
La sfârșitul evenimentului, șeful statului a ciocnit o cupă de șampanie cu cei decorați, le-a acordat acestora autografe și s-a fotografiat alături de ei.