Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la finalul întâlnirii cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy, că a convenit cu acesta ca firma franceză de stat „Gas de France” să fie asociată proiectului „Nabucco” și să primească sprijin din partea României în acest fel.
Cei doi președinți au semnat un document privind punerea în aplicare a unui parteneriat strategic între cele două țări, ei anunțând că parteneriatul vizează dezvoltarea relațiilor economice, politice și vizează de asemenea mobilitatea universitară, libera circulație a persoanelor. Documentul prevede, potrivit președintelui francez, o colaborare activă în domeniul energetic, inclusiv în cel legat de energia nucleară și cea bazată pe exploatarea de gaze naturale. Președintele francez a adăugat că parteneriatul vizează relații și în domeniul armamentului.
În acest context, președintele Traian Băsescu a ținut să menționeze că în cadrul discuțiilor a convenit cu omologul său francez ca firma de stat „Gas de France” să fie asociată proiectului „Nabucco”, România urmând să fie un susținător al asocierii respectivei firme în proiect.