Președintele Traian Băsescu a cerut PDL ca în București să intre în lupta politică directă cu adversarii, pentru că, din experiența pe care a avut-o el, strategia prezentării de „soluții, nu discuții” este insuficientă pentru câștigarea Capitalei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.
Liderii PDL Vasile Blaga, Adriean Videanu și Liviu Negoiță s-au întâlnit, duminică la prânz, în sediul de campanie, de unde trebuiau să plece la restaurantul „Uptown”, pentru a analiza strategia de campanie pentru următoarea săptămână, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale.
Acestea au precizat că cei trei s-au gândit să îl invite și pe președintele Traian Băsescu, i-au dat telefon, iar șeful statului le-a răspuns că vine la întâlnirea de la restaurant.
În întâlnire, Băsescu le-a spus democrat-liberalilor că, din propria experiență, în bătălia electorală pentru cucerirea Capitalei, învingătorii sunt deciși în urma unei lupte politice directe între adversari, care stabilește ce candidat își mobilizează mai eficient nu doar electoratul partidului său, ci și nehotărâții.
Potrivit surselor citate, președintele le-a cerut liderilor PDL să adopte o strategie de luptă politică pentru Capitală, pentru că o campanie de genul „soluții, nu discuții” este insuficientă pentru câștigarea Bucureștiului.
Șeful statului a mai spus, conform surselor PDL, că este nevoie de accelerarea ritmului de campanie, continuându-se astfel strategia sloganului „Soluții, nu discuții”, conceput de staff-ul lui Vasile Blaga.
Băsescu le-a explicat liderilor PDL că PSD merge „pe două mâini” în București, pe cea oficială a lui Cristian Diaconescu, și pe alta, „așa-zis independentă”, a lui Sorin Oprescu. El i-a avertizat pe democrat-liberali că, pe lângă electoratul fidel social-democrat, PSD va „culege” în București și voturi ale nehotărâților, aspect ce dezavantajează, din acest punct de vedere, PDL.
El a mai arătat că o strategie de non-combat a PDL, de prezentare strictă a unor proiecte, nu va atrage oamenii la vot, indecișii îndreptându-se astfel către candidatul „independent” al PSD.