Ba(ș)calaureat

La începutul verii, doi balauri străvechi atacă frumoasele noastre sate, iar copiii și tinerii noștri sunt singurii care pot lupta în acest război ce se poartă din vremea străbunilor noștri. Părinții plini de emoție își sărută copiii încă o dată și încep să murmure încet rugăciuni. Îmi răsună și acum în minte un refren: “Sărută-ți, copile, părinții și frații/ Ș-apoi să mergem la război”. Rând pe rând împing porțile grele și pătrund în Valea Plângerii.
Balaurii poartă nume: “Evaluare Națională” și “Bacalaureat”. Copiii, dar mai ales părinții sunt cuprinși de frisoane când aud cele două nume.
De la căderea comunismului, cuvântul de ordine în orice domeniu de activitate a fost: reformă. Mitul numit DEX spune că reforma înseamnă “a schimba (în bine); a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.)”. Dar stabilitatea politică în România fiind doar o utopie înseamnă că, la intervale regulate, avem miniștri noi. Fiecare ministru are o nouă viziune, vine cu noi idei și le pune în aplicare. Cum? Modificând Legea Educației.
Acest proces de modificări constante operate asupra sistemului educațional a adus cu sine o instabilitate generalizată. În România totul s-a făcut “pe genunchi”, în funcție de interesele existente în mediul strict extern învățământului.
Statele “normale” nu fac reforme anuale. Țările civilizate discută luni, chiar ani în vederea unei noi Legi a Educației, o lege care să fie în vigoare zeci de ani, nu doar șase luni.
Reforma în sine este un proces de durată, probabil ceva sacrificii sunt necesare, investiții financiare sunt obligatorii, pentru că în final ne interesează calitatea obținută.
Generații peste generații sacrificate în numele unei reforme care nu face decât să deterioreze și mai mult “sistemul comunist” pe care îl scuipam și îl arătăm cu degetul la tot pasul. Acceptăm că nu a fost bine cu comunismul, dar nu trebuie negat tot (chiar și acele părți făcute temeinic).
Întâi a fost Capacitate, acum e Evaluare Națională. Întâi se dădea la finalul clasei a opta, acum se dă o testare și în clasa șaptea. Nu se mai dă examen de admitere la liceu, se intră pe bază de concurs de dosare. Mediile de pe parcursul anilor au importanță; mediile anuale nu mai au o așa mare importanță.
Bacalaureatul era numit în trecut “examenul maturității” (nu se mai știe de ce, o fi vreo chestie de la păgânii din vechime care se închinau la Lună sau de la comuniști). Ba(ș)calaureatul, prin prisma rezultatelor obținute de elevi, a devenit imaginea în oglindă a întregului sistem educațional. O bășcălie! Un lucru să fie clar: respect profesorii, dar îi disprețuiesc pe cei ce iau decizii în detrimentul viitorului acestei națiuni.
S-au modificat foarte mult parametrii de desfășurare ai acestui examen: de la cel clasic; cel cu variantă extrasă din cele o sută publicate; cel cu variante publicate, dar subiecte de examen diferite. Note la probele orale; calificative la probele orale; probe de aptitudini. Cu camere, fără camere, cu procurori, fără procurori.
Rezultatele dezastruoase înregistrate la examen ne miră an de an. Dar nu ar trebui!
Copiii nu mai au “cei șapte ani de acasă” și în general emană o lipsă generală de disciplină, decență și bun-simț. Respectul reciproc între oameni aproape a dispărut.
Inflație de învățători și profesori. Cum să motivezi tinerii să devină dascăli? Salarii de mizerie? Infrastructură învechită? Copii și părinți ce îți amintesc de un Ionel sau Goe al lui Caragiale? Tineri fără nici cea mai mică umbră de cultură generală. A fi profesor era o onoare și era una dintre cele mai respectate funcții din societate! Era…
Infrastructura învechită. Fără investiții? Mai are sens să dezbatem dezinteresul conducătorilor țării? Învățământul ar trebui să primească 15% din PIB. De ce? Tineri mai bine pregătiți vor deveni profesioniști, vom avea productivitate și eficiență în industrie (industrie ce trebuie reconstruită), dar și în alte sectoare economice. De aici vin venituri mai mari la bugetul de stat. Investiția în învățământ se va amortiza în câțiva ani și pe lângă partea financiară vom avea și altceva de câștigat: tinerii valoroși nu vor mai pleca din țară, vor deveni lideri și vor ajuta la ridicarea acestei națiuni.
Tineri demotivați. Fără investiții cum să le oferi tinerilor posibilități? Revenim la investiții. Unde locuri de muncă?
Diplome inutile. Mii de economiști, mii de lingviști, alte mii de juriști. Ce facem cu ei? Fără supărare, dar țara are nevoie și de agricultori și de mecanici și de tâmplari. Nu toată lumea trebuie să facă licee teoretice și cu atât mai puțin facultate. Trebuie o adaptare realistă la necesitățile societății! Snobismul, fudulia și stupida presiune socială (“ce vor spune vecinii?”) au dus la generații de tineri cu diplome ornamentale.
Sunt chiar mai multe cauzele dezastrului din învățământ. Rezultatul? Generații de sacrificiu fără prea mari perspective în viitorul apropiat.
Știați că întregul teren arabil al României, dacă ar fi cultivat în condiții optime (ingineri agronomi, unelte moderne, irigații) poate produce hrană pentru 60 de milioane de persoane? Interesant, nu?
Ștefan-Daniel CRĂCIUN